MENIU

Nutriționist român: "Sportul nu ajută la slăbit!"

"Legătură între slăbire şi sport este adânc întipărită în mintea noastră. Cum nu se poate mai fals!", spune expertul în nutriție și stil de viață, dr. Florin Ioan Bălănică.

"Legătură între slăbire şi sport este adânc întipărită în mintea noastră. Cum nu se poate mai fals! Sportul ne poate da o stare de bine, poate să ajute sistemul circulator şi limfatic, poate să ne ajute să creştem masă musculară, dar nu ne ajută la slăbit fără o nutriţie adecvată. Mai mult de atât, sportul făcut neadecvat, pentru o persoană supraponderală este la fel de periculos ca şi lipsa acestuia. Efectele nepotrivite sunt: dureri articulare şi ale coloanei vertebrale, rupturi musculare şi multe altele. Primul pas atunci când vrem să scădem în greutate este să identificăm cauza pentru care am ajuns la dezechilibru metabolic. Pentru că nimeni nu se îngraşă pentru că mănâncă, ci din motivul pentru care mănâncă! Mai apoi, este bine să găsim o soluţie potrivită, personalizată şi care să reprezinte soluţia pe termen lung. Altfel, o luăm de la capăt de mai multe ori în viaţă, de multe ori anual. De ce? Pentru că nicio dietă din lume nu funcţionează pe termen lung. Soluţia este „Medicină Stilului de Viaţă”, o soluţie simplă şi la îndemână oricui. Activitatea fizică adecvată se alătură nutriţiei indiferent că vorbim de o persoană normo sau supraponderală. De multe ori entuziasmul de început şi banii investiţi în sala, nu au continuitate şi nici rezultate motivante. Pentru că, nu-i aşa, ne motivează starea de bine şi rezultatele în orice facem. Primăvară este un anotimp ca oricare altul, care este bine să ne găsească în echilibru, nici graşi şi nici slabi. Viaţă noastră traversează multe primăveri, vacanţe, petreceri, nunţi, botezuri şi alte sărbători, dar asta nu înseamnă că trecem din exces în exces. Stilul de viaţă este responsabil de 70% din bolile de care suferim şi murim, iar peste 30% din toate tipurile de cancer pot fi prevenite. „Medicină Stilului de Viaţă” este soluţia pentru sănătate şi nu pentru boală. Sănătatea este rodul educaţiei şi porneşte de la perspectiva fiecăruia despre viaţă!", spune nutriţionistul, conform doctorulzilei.ro.

Mai multe articole despre:
sport slăbit nutriţionist