Nunta lui George Simion. Scandal uriaș cu „Imnul AUR” cântat de Phoenix - Nicu Covaci, AVERTIZAT de Andrei Ujică și Șerban Foarță
Este scandal de proporții după nunta-eveniment a lui George Simion. Politicianul a spus că trupa Phonix "are imnul AUR", dar este contrazis de foștii membri ai formației. Nicu Covaci, liderul trupei, a fost aspru criticat că a asociat numele celebru „Phoenix” cu George Simion. Acuzațiile foștilor colegi au fost făcute încă înaintea concertului de la nunta de la Măciuca. Andrei Ujică, unul din creatorii textelor de pe Cantafabule a lansat un avertisment dur pentru Nicu Covaci.
Scriitorul și regizorul Andrei Ujică l-a avertizat pe Nicu Covaci după ce la nunta de la Măciuca, George Simion a anunțat că are „Imnul AUR”. Ujică, cel care a compus alături de Șerban Forță piese pentru Phoenix în anii 70, s-a delimitat ferm de formația actuala și de partidul AUR și a declarat că interzice folosirea versurilor în orice context politic.
Revolta lui Andrei Ujică a venit după ce a aflat că Phoenix ar fi cântat Pasărea Phoenix, catalogat drept imnul AUR. Sâmbătă seară, în jurul orelor 20.30, pe scena de la Măciuca au urcat cei doi miri, George Simion, alături de Ilinca, moment în care liderul AUR a anunțat că „Phoenix are imnul AUR - "fie să renască numai cel cu har". Le mulțumesc că nu au cedat presiunilor care au existat ca să nu mai vină astăzi”.
Andrei Ujică și-a confirmat poziția, ca și a lui Șerban Foarță, în exclusivitate la Realitatea PLUS, însă nu a dorit să aibă un dialog cu Nicu Covaci, ambii aflându-se în direct.
„Tocmai acum un sfert de oră m-a sunat și prietenul meu Șerban Foarță, care e la Timișoara, dar e in spital acum. Trebuie comunicat ceva. (...) Cand am scris pentu albumul Cantafabule in 1975, toate versurile, inclusiv imnul Păsării Pheonix. A fost scris in contextul cultural de atunci, al epocii, e o aparitie simbolica , nu e nici din Carpati, Ural, nu e de niciunde.
Suntem complet impotriva ideii ca orice text, vers de-al nostru să fie insusit si folosit in scopuri politice de orice fel de miscare politică, partid politic. Ăsta este statementul nostru și suntem complet impotrivă. Într-o înregistrare din 2015 a Phoenix cu textul respectiv s-a compus, de nu stiu cine, o parte a doua a textului, cu <<cerul fără nori>>, nu ne apartine”, a declarat Andrei Ujică, în exclusivitate la Realitatea PLUS.
„Suntem complet împotriva folosirii oricăruie cuvânt scris de noi în scopuri politice”, a subliniat Andrei Ujică.
Acesta a transmis anterior pe pagina sa de Facebook un avertisment către Nicu Covaci în legătură cu folosirea cântecelor Phoenix în scopuri politice.
După avertismentul lui Andrei Ujică, fostul coleg de trupă al lui Nicu Covaci în Phoenix - Josep Kappl a scris un scurt mesaj pe pagina sa de Facebook: „Era și timpul, înainte de dezastrul total, ca să nu confundăm "Formula de aur" cu "Formula AUR" !!!”. Kappl l-a taxat dur de sâmbătă pe actualul lider al trupei Phoenix pentru decizia de a cânta la nunta lui George Simion, lider AUR: „Mi-e rușine de rușinea lui!”, a transmis muzicianul și a mai anunțat și că exclude orice prezență a sa la reunirea ce trebuia să aibă loc în acest an, la 60 de ani de la înființarea Phoenix.
„De unde s-a pornit și unde s-a ajuns! De aceea, vă rog să nu asociați niciodată ceea ce am realizat în anii ‘70, sub numele Phoenix din convingere, cu ceea ce face de mulți ani încoace “leaderul” acestui grup, sub același nume! Mi-e rușine de rușinea lui!”, a scris muzicianul pe pagina sa de Facebook, fără să-i pronunțe însă numele lui Nicu Covaci.
Nicu Covaci a respins acuzațiile legate de concertul de la nunta lui George Simion. Iar despre liderul AUR a comentat că „nu mi se pare periculos”. George Simion, la rândul său, a reclamat presiunile foarte mari în legătură cu prezența trupei Phoenix la nunta sa, după întâlnirea avută cu Covaci.
Autorii textelor cântecelor de succes ale lui Phoenix sunt Șerban Foarță și Andrei Ujică. Ei au scris libretul pentru „Cantafabule”, un album ce a devenit foarte popular în anii ’70 – ’80. După succesul de pe scenă al celor de la Phoenix, Șerban Foarță și Andrei Ujică au publicat versurile cântecelor trupei, puțin modificate, literar, în volumul din 1976 - „Texte pentru Phoenix”.