NU SCĂPĂM DE FRIG nici în LUNA LUI CUPTOR! VEZI PROGNOZA PENTRU 30 IUNIE – 13 IULIE 2014
În ultima zi a lunii iunie vor fi temperaturi maxime de până la 31 de grade, dar luna iulie va debuta cu o răcire a vremii, iar maximele vor scădea cu aproximativ 5 grade.
BANAT
După această dată şi până la sfârşitul primei săptămâni tendinţa generală a regimului termic va fi de creştere şi se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 30 de grade.
În cea de a doua săptămână, mediile maximelor vor oscila între 28 şi 30 de grade. Valorile termice nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare. Cele mai reci dimineţi vor fi în jurul datei de 2 iulie, când se vor atinge şi minime de doar 11 grade, iar diminețile cele mai calde vor fi între 6 şi 9 iulie, când mediile vor fi în jur de 16 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare la începutul intervalului, în jurul datei de 3 iulie, dar şi în intervalul 6 – 9 iulie.
CRIŞANA
Luna iunie se încheie cu vreme călduroasă şi temperaturi de până la 32 de grade, dar în prima zi din iulie vremea se va răci şi nu se vor mai depăşi 25 de grade. Până la sfârşitul primei săptămâni tendinţa generală a temperaturilor va fi de creştere, iar media maximelor va ajunge din nou în jur de 30 de grade.
În cea de a doua săptămână, valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, iar mediile se vor situa între 28 şi 30 de grade. Media temperaturilor minime va oscila în prima săptămână între 12 grade - în dimineaţa zilei de 2 iulie, şi 16 grade - în 6 iulie. În cea de a doua săptămână, minimele termice nu vor mai avea variaţii semnificative, iar media pe regiune va fi de 15...16 grade.
Vor fi averse, pe arii extinse în 30 iunie, 1 iulie, 3 iulie şi în intervalul 7 - 9 iulie. În rest, doar trecător vor fi posibile ploi de scurtă durată, în general slabe cantitativ.
TRANSILVANIA
Pe parcursul primei săptămâni, media temperaturilor maxime se va situa între 22 de grade - în data de 1 iulie, şi 29 de grade - în 6 iulie. În cea de a doua săptămână, temperaturile nu vor mai avea variaţii importante, iar în medie vor fi cuprinse între 26 şi 28 de grade. Media valorilor termice nocturne va oscila între 10 grade - în 2 şi 5 iulie şi 14 grade - la începutul săptămânii viitoare.
Probabilitatea de ploaie va fi redusă în data de 2 iulie şi în perioada 4 – 6 iulie. În restul intervalului vor fi averse, pe arii mai extinse în 30 iunie, 1 iulie, 3 iulie, dar şi în intervalul 7 – 9 iulie.
MARAMUREŞ
Luna iulie va debuta cu o scădere considerabilă a valorilor de temperatură. Mediile maximelor vor ajunge în jurul valorii de 21 de grade, iar ale minimelor la 11 grade. Din data de 2 iulie, însă, şi până în 6 iulie, temperaturile vor creşte. Media maximelor va ajunge la 29 de grade, iar a minimelor, până în jur de 15 grade. Din 7 iulie şi până la sfârşitul intervalului, valorile termice nu vor mai avea variaţii importante.
Vor fi averse aproape în fiecare zi, dar mai ales în zilele de 30 iunie, 1 iulie, 3 iulie, dar şi în perioada 7 – 9 iulie.
MOLDOVA
Până în ziua de 4 iulie, media temperaturilor maxime la nivelul întregii regiuni va avea variaţii între 24 şi 27 de grade, iar a minimelor între 13 şi 15 grade. În următoarele 3 zile se va încălzi treptat, astfel că, la sfârşitul primei săptămâni şi la începutul celei de a doua, mediile maximelor vor atinge 29 de grade, iar ale minimelor vor urca spre 17 grade. Din data de 8 iulie variaţiile termice vor fi nesemnificative.
Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în zilele de 1, 3, 8 şi 9 iulie.
DOBROGEA
Temperaturile maxime se vor situa, până în data de 5 iulie, la valori medii cuprinse între 25 şi 27 de grade, apoi vor creşte uşor şi se vor menţine, până la sfârşitul intervalului, la valori normale pentru data din calendar, adică, în medie, 28...29 de grade. Valorile termice nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare şi vor oscila, în medie, între 16 şi 19 grade. Vremea va fi în general frumoasă. Doar trecător vor cădea ploi slabe, de scurtă durată, cel mai probabil în jurul datelor de 3, respectiv 9 iulie.
MUNTENIA
În prima săptămână, maximele termice vor avea oscilaţii de la o zi la alta şi se vor situa în medie între 27 şi 29 de grade, valori apropiate de normalul pentru această perioadă. În cea de a doua săptămână, temperaturile diurne vor oscila în jurul unei medii de 30 de grade. Minimele nocturne se vor încadra de-a lungul întregului interval, în medie, între 13 şi 17 grade. Vor fi averse, în general slabe cantitativ, în zilele de 1, 3, 4, 8 şi 9 iulie. În rest, condiţiile de ploaie vor fi reduse.
OLTENIA
Până în ziua de 4 iulie, media temperaturilor maxime la nivelul întregii regiuni va avea variaţii între 25 şi 28 de grade, iar a minimelor între 13 şi 15 grade. În următoarele 3 zile, se va încălzi treptat, astfel că, la sfârşitul primei săptămâni şi la începutul celei de a doua, mediile maximelor vor atinge 29 de grade, iar cele ale minimelor vor urca spre 17 grade. Din data de 8 iulie, variaţiile termice vor fi nesemnificative. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie (când vor putea fi importante cantitativ), dar şi în zilele de 3, 4, 8 şi 9 iulie.
LA MUNTE
În prima parte a intervalului, mediile temperaturilor maxime vor avea oscilaţii de la 14 grade în data de 1 iulie, până la 20 de grade în zilele de 30 iunie, dar şi în 5 şi 6 iulie. În cea de a doua parte a intervalului, maximele vor fi relativ constante, în jurul valorii de 20 de grade. Minimele termice vor avea oscilaţii asemănătoare. Cel mai rece va fi în dimineaţa zilei de 2 iulie, când vor fi medii de 6...7 grade, iar în dimineţile cele mai calde se vor înregistra în medie 11...12 grade. Vor fi averse aproape în fiecare zi, dar mai ales în zilele de 30 iunie, 1 iulie, 3 iulie, dar şi în perioada 7 – 9 iulie.