MENIU

Noi propuneri pentru plagiate: ce spun reprezentanţii universităţilor

<p>Doctoratele, sub semnul &icirc;ntrebării</p>

La aproape două săptămâni de când ministerul Educaţiei a anunţat că acordarea și retragerea titlurilor doctorale vor intra în atribuția și responsabilitatea universităţilor, instituţiile din învăţământul superior au o primă reacţie.

Sunt de acord cu proiectul lansat în dezbatere publică, dar îi cer ministrului să stabilească mai întâi sancţiunile în privinţa plagiatorilor. În plus, vor o analiză clară a şcolilor doctorale din cadrul fiecărei instituţii de învăţământ şi cer oficililor din fruntea învăţământului ca fiecare universitate să fie consultată înaintea modificările aduse codului studiilor universitare.

Redăm integral punctul de vedere al Consiliului Național al Rectorilorv cu privire la proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Legii Educației Naționale nr. 1 / 2011, lansat în consultare publică de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice la data de 10 februarie 2015:

"Consiliul Național al Rectorilor, în calitate de partener de dialog social în domeniul învăţământului superior, susține orice demers al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice de acordare a unei autonomii sporite instituțiilor de învățământ superior, inclusiv în ceea ce privește procesul de elaborare a tezei de doctorat și acordare a titlului de doctor, prin propunerile de modificare a Legii Educației Naționale, lansate recent în dezbatere publică. Acestea trebuie privite însă în contextul mai larg al tuturor modificărilor care se au în vedere pentru cadrul normativ care reglementează organizarea studiilor doctorale, Consiliul Național al Rectorilor solicitând cu fermitate să fie implicat în elaborarea, finalizarea și avizarea lui.

Salutăm faptul că acest demers este în deplină concordanță cu prevederile Strategiei naționale pentru învățământ terțiar (aprobată prin HG 565/2015), care menționează ca ineficientă verificarea suplimentară de către minister a calificărilor doctorandului, aceasta suprapunându-se peste evaluarea efectivă efectuată de universități, cât și peste cea realizată în cadrul procesului de asigurare internă și externă a calității. Prevederile acestei strategii au fost asumate de către sistemul de învățământ superior, precum și de către Guvernul României, în contextul accesării fondurilor structurale pentru perioada 2014 – 2020, și în consecință credem că trebuie avute în vedere și respectate, atunci când sunt luate decizii majore privind activitatea universitară.

Fundamentarea modificărilor vizate pe principiul autonomiei universitare constituie o recunoaştere a responsabilității si rolului esenţial al instituţiilor de învăţământ superior din România, în promovarea excelenței în organizarea programelor de studii universitare, precum și în protejarea integrităţii academice.

Consiliul Național al Rectorilor sustine toate demersurile menite să consolideze prestigiul sistemului național de învățământ superior si să conducă la restabilirea încrederii publice în calitatea studiilor doctorale, în condițiile respectării și întăririi autonomiei universitare, precum și a asumării responsabilității asupra rezultatelor proprii.
În acest context, creşterea responsabilităţii universităţilor în gestionarea studiilor doctorale, prin preluarea prerogativelor de acordare şi retragere a titlului ştiinţific de doctor, va trebui susţinută de consolidarea cadrului instituţional şi normativ intern al fiecărei universităţi privind organizarea studiilor doctorale, evaluarea internă a calității, dar și analiza şi sancţionarea abaterilor de la regulile bunei conduite în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară, în general.

Susținem stabilirea unor mecanisme, de evaluare și asigurare a calității pentru ciclul de studii doctorale, care să vizeze întreaga durata a studiilor, nu numai lucrarea de doctorat, și care să aibă în vedere și prevederi clare menite să descurajeze practicile care nu sunt în acord cu etica universitară, precum și derularea de urgență a unui proces de reevaluare a școlilor doctorale, în scopul verificării îndeplinirii standardelor minimale de către toate entitățile care organizează studii doctorale.

În același timp, la stabilirea tuturor procedurile cu privire la elaborarea și susținerea tezei de doctorat, precum și la acordarea titlului de doctor, trebuie avut în vedere evitarea birocratizării, prin elemente care nu sunt relevante pentru activitatea științifică a doctorandului.

De o deosebită importanță, în procesul de creștere a performanței științifice a studiilor doctorale, ca principală sursă de cunoaștere și inovare, este finanțarea adecvată a acestora, în vederea atragerii celor mai buni studenți și cadre didactice, precum și pentru crearea și întreținerea unei baze materiale adecvate, și reiterăm astfel solicitarea către Guvernul României de a acorda sectorului educației o finanțare adecvată rolului major pe care îl are în dezvoltarea socio-economică a țării.

În acest sens, orice abordare generalizatoare, care dorește să arunce asupra sistemului național de educație stigmatul de sistem profund corupt, în total dezacord cu realitățile din sălile de studiu, unde zeci de mii de cadre didactice își îndeplinesc în fiecare zi misiunea nobilă de a ghida generațiile de elevi și studenți pe drumul cunoașterii, nu întotdeauna în condiții demne de statutul și importanța lor în societate, este extrem de periculoasă și poate avea ca rezultat destructurarea societății în ansamblul ei.

Există în prezent legislație specifică și instituții ale statului care au menirea de a veghea la apărarea integrității, având în vedere impactul acesteia pentru ridicarea nivelului calității vieții tuturor cetățenilor. De asemenea, sunt în funcțiune mecanisme specifice la nivel central și al instituțiilor de învățământ superior, care, aplicate cu consecvență, pot conduce la descurajarea oricăror practici împotriva principiilor de etică universitară, și, din aceasta perspectivă, ne declarăm în mod vehement împotriva oricăror tentative de a acredita ideea că sunt necesare măsuri suplimentare în acest sens, neexistând capacitatea instituțională necesară, în interiorul sectorului educației". 


Mai multe articole despre:
propuneri plagiate propuneri universităţi