MENIU

Noi măsuri luate în cazul profesorului de sport care fotografia eleve la baie

<p>Elevii vor avea o nouă programă şcolară din 2017</p>

Psihologii vin în ajutorul elevelor fotografiate la toaletă de profesorul de sport de la şcoala 164, din Bucureşti. Poliţiştii au cerut aprobare pentru expertiza informatică a telefonului cu care ar fi fost făcute pozele. Între timp, profesorul nu mai are voie să predea la clasa respectivă.

Pe numele profesorului de sport a fost depusă o nouă plângere la poliţie, făcută de mama unei fete care ar fi fost fotografiată de bărbat. Părinţii elevelor spun că acesta a recunoscut în faţa părinţilor elevelor şi a inspectorilor şcolari că făcea poze copiilor în vestiar ca să îi pedepsească, scrie stiri.tvr.ro.

A fost depusă o sesizare şi la Direcţia pentru Protecţia copilului din sectorul 6. Cele două mame spun că fetiţele lor au nevoie de consiliere psihologică.

Menţinem legătura cu consilierul şcolar să vedem dacă sunt afectaţi şi alţi elevi. În funcţie de evaluări, vom putea stabili pentru ei un program de scurtă sau de lungă durată, precizează purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Protecţia Copilului, Mihaela Drăgoi.

Privitor la acest caz, Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a declarat: Nu înţeleg cum există încă profesori care apeleaza la amenintari pentrut a educa, asemenea profesori, îmi pare foarte rău, nu au ce căuta în sistem.

Profesorul de sport acuzat că fotografia eleve în toaleta şcolii şi-a recunoscut fapta

 

Mai multe articole despre:
măsuri poliţie anchetă profesor de sport