Noi atacuri asupra Israelului - Rachete lansate din Liban. Cum a ripostat armata
Israelul a fost atacat din nou, marți. Armata a ripostat și a tras cu artileria în direcţia Libanului, de unde au fost lansate tiruri de rachete, potrivit unui comunicat militar.
”Două rachete au fost trase din Liban către teritoriul israelian şi, ca represalii, artileria israeliană a tras către teritoriul libanez”, a transmis armata israeliană.
Una dintre rachete a fost interceptată de sistemul Iron Dome (Cupola de Fier), iar cealaltă a căzut într-o zonă nelocuită.
Surse de securitate libaneze au transmis că rachete de tipul Grad au fost lansate din sudul Libanului către Israel, dar armata israeliană încă nu a identificat autorii tirului.
Ministrul israelian al Apărării, Benny Gantz, a desemnat Libanul drept '”responsabil pentru operaţiunile teroriste lansate de pe teritoriul său”. ”Nu vom permite ca criza socială, economică şi politică din Liban să se transforme într-o ameninţare de securitate pentru Israel”, a scris acesta pe Twitter
Forţa interimară a ONU în Liban (Finul), desfăşurată în sudul acestei ţări, la frontiera cu Israelul, a îndemnat la ”cea mai mare reţinere” pentru evitarea unei escalade, potrivit Agerpres.