MENIU

Nicușor Dan: Nu am colaborat cu Securitatea. Am acționat conform reglementărilor

Edilul general susține că a avut avut interacțiuni obligatorii

Nicușor Dan a oferit un răspuns la solicitarea Realitatea PLUS privind documentul care ar sugera că edilul a colaborat cu Securitatea! Primarul general al Capitalei neagă acuzațiile, dar nu și autenticitatea documentului. 

Nicușor Dan se apără și spune că a acționat conform obligațiilor din acea vreme pe care le aveau cetățenii români care călătoreau în străinătate. 

"Față de documentul <<Raport privind încadrarea informativă a cetățenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaționale de Matematică>> care a început să circule în presă fac următoarele precizări. Am plecat din România de trei ori înainte de 1989: la Balcaniada de Matematică din 1987 (Grecia) și la Olimpiadele Internaționale de Matematică din 1987 (Cuba) și 1988 (Australia).

În relația cu autoritățile statului de atunci am avut doar acele interacțiuni obligatorii conform legislației din acei ani pentru toți românii care călătoreau în străinătate.

Nu am avut vreun angajament de colaborare cu Securitatea, de altfel, CNSAS a emis două adeverințe în acest sens, în 2012 și 2017. Documentul prezintă mai multe neconformități faptice", a transmis Nicușor Dan, potrivit Realitatea Plus.

Nicușor Dan, racolat de Securitate! A TURNAT doi colegi și un profesor de la olimpiadă - DOCUMENT exploziv

 

Mai multe articole despre:
nicusor dan colaborator securitate cnsas alegeri