Nelu Tătaru: Ne așteptăm la 10.000 de cazuri de COVID-19. Când începe România testarea unui vaccin
Anunț șoc de la ministrul Sănătății. Numărul persoanelor infectate în România ar putea ajunge la 10.000. Nelu Tătaru a declarat, la Legile Puterii cu Mădălina Dobrovolschi, faptul că, în aproximativ o lună, România va începe testarea unui vaccin pentru noul coronavirus. Însă va dura până când va putea fi folosit masiv pentru că trebuie testate și efectele secundare pe care le-ar putea avea la unele persoane cu alte afecțiuni.
Numărul persoanelor îmbolnăvite ar putea fi de trei ori mai mare decât este astăzi, a spus Nelu Tătaru.
"Din studii, ne așteptăm la 10.000 de cazuri. Se va ieși din criză. Depinde de noi cât de mult va ține această criză și cum vom ieși. Deci din această criză se va ieși", a spus ministrul Sănătății.
Proaspăt întors de la Suceava, acolo unde a controlat felul în care autoritățile își fac treaba, ministrul a povestit că a văzut mult prea mulți oameni care se plimbau relaxați pe străzi, fără să își ia minimele măsuri de protecție.
"Am intalnit azi in Suceava si persoane cu masti nepurtate, trebuie o atitudine mai corecta", a spus Tataru.
Ministrul a vorbit și despre vaccinul care va fi testat în România.
"Și noi, cam într-o lună, vom lua un model în care vom testa. Testarea se va face pe persoane tinere, sănătoase. Vom avea mai multe testări în România. Mai devreme de 6-8 luni să nu ne așteptăm să avem un vaccin care să fie verificat atât ca beneficiu cât și ca efecte secundare pe anumite patologii", a mai spus Tătaru.