Motivul pentru care o bunică şi-a adus înapoi la maternitate nepotul abia născut. E sfâşietor
O bunică din Columbia și-a dus nepotul nou-născut înapoi la clinica unde acesta venise pe lume, acuzând personalul că au schimbat copilul, deoarece nepotul său nu poate fi atât de urât, informează Daily Mirror, citat de agenția MIA.
Femeia, a cărei identitate nu este precizată în relatare, a venit la clinica din orașul Santa Marta (departamentul Magdalena, nordul țării), alături de nou-născut și de mama acestuia.
Femeia a reclamat că nou-născutul a fost schimbat, însă personalul i-a precizat că acest lucru este imposibil, deoarece nepotul său a fost singurul băiat născut în clinică în ziua respectivă. Femeile s-au întors acasă cu copilul după ce acestuia i s-a mai făcut un control medical.
Potrivit purtătorului de cuvânt al consiliului orășenesc, Chadan Rosado, bunica nemulțumită se află sub tratament psihologic, așa că oamenii nu ar trebui să se grăbească să-i judece acțiunile.
Starea de sănătate a băiețelului este bună.