MENIU

Moment istoric: Japonia şi Rusia în faţa unui tratat de pace, după 70 de ani

Japonia si Rusia, in fata unui moment istoric

Premierul japonez Shinzo Abe a făcut apel sâmbătă la președintele rus Vladimir Puțin să 'puna capăt' celor 70 de ani de tensiuni între Japonia și Rusia care datează din cel de-Al Doilea Război Mondial și 'să deschidă o nouă epocă' în relațiile dintre cele două țări, transmite AFP.

"Nu putem califica decât anormal faptul că Japonia și Rusia, două țări vecine cu un potențial nelimitat, nu au încheiat niciodată un tratat de pace", a declarat Abe la Forumul Economic al Estului la Vladivostok, în Extremul Orient rus.

"Să punem capăt acestei situații anormale care a durat 70 de ani și să începem împreună să construim o nouă epocă" în relațiile ruso-japoneze, a spus el.

Relațiile dintre Moscova și Tokyo sunt afectate de o dispută privind patru insule din Arhipelagul Kurile ocupate de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial de către Uniunea Sovietică.

Japonia revendică aceste insule, iar diferendul a împiedicat până acum semnarea unui tratat de pace între cele două țări.

Negocierile privind cele patru insule vulcanice, numite Teritoriile de Nord de către Japonia, se află în punct mort după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în martie 2014, condamnată de către Tokyo, care s-a alăturat poziției Occidentului.

Mai multe articole despre:
Rusia Japonia