Moment DELICAT pentru existenţa UE. David Cameron, ATAC ÎN FORŢĂ la legile europene
Premierul britanic David Cameron a declarat vineri că planul său destinat reducerii afluxului de imigranţi din Uniunea Europeană în Marea Britanie ar necesita modificarea tratatelor europene, informează Agerpres.
'Nu există nicio îndoială că planul în ansamblul său va necesita unele modificări ale tratatelor şi sunt încrezător în abilităţile noastre de a negocia', a declarat Cameron pentru presă în timpul prezentării noilor măsuri.
Într-un discurs mult aşteptat, premierul britanic, aflat sub presiunea opiniei publice şi a eurofobilor, a pledat pentru limitarea accesului la ajutoare sociale pentru imigranţii care provin din Uniunea Europeană.
Planul său, a cărui punere în aplicare rămâne incertă, prevede:
- Introducerea unui interval de 4 ani înainte ca imigranţii să poată avea acces la anumite avantaje, cum ar fi reduceri de taxe sau locuinţe sociale. O măsură care vizează în primul rând muncitorii slab calificaţi veniţi mai ales din Europa de Est.
- Un imigrant nu ar trebui să vină în Marea Britanie fără o ofertă de loc de muncă şi i se va cere să părăsească ţara după 6 luni dacă nu şi-a găsit de lucru, a adăugat Cameron, care doreşte să revină la politicile instituite în anii '80 de către Margaret Thatcher.
Alte măsuri discutate în ultimele săptămâni, precum introducerea unui plafon privind numărul de imigranţi, au fost în schimb abandonate.
Consilierii premierului conservator se tem că o astfel de măsură este inaplicabilă deoarece nu respectă principiul liberei circulaţii a persoanelor în Europa.
În ultimele săptămâni, partenerii săi europeni, între care cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez François Hollande, au reamintit în mai multe ocazii caracterul intangibil al liberei circulaţii a persoanelor în UE.