MENIU

Moartea BIZARĂ a unui ciclist italian: "A fost UCIS"

Pantani a avut mai multe accidente în carieră, dar a scăpat din toate

Justiţia italiană a redeschis ancheta legată de decesul rutierului Marco Pantani, găsit mort într-o cameră de hotel în 2004, pentru a determina dacă acestuia nu i s-a administrat o supradoză de cocaină, anunţă presa italiană.

"Marco Pantani ar fi fost lovit şi obligat să bea cocaină (amestecată cu apă)", scrie Gazzetta dello Sport, care titrează "Pantani a fost ucis" şi menţionează că Parchetul din Rimini a redeschis ancheta, potrivit Mediafax.

Pentru La Repubblica, ipoteza crimei este "o lovitură de teatru", dar care se prefigura într-o carte scrisă în 2007 de jurnalistul francez Philippe Brunel, intitulată "Viaţa şi moartea lui Marco Pantani".

"Singurătatea pe care o căuta pedalând cu atâta bucurie a fost o ultimă şi dificilă parteneră. Dar dacă a fost cineva care l-a împins să facă acest ultim pas, atunci trebuie să se ştie", scrie cotidianul.

Această nouă ipoteză este urmare a concluziilor unei noi expertize medico-legale a profesorului Francesco Maria Avato. Acesta susţine că "marea cantitate de drog găsită în corpul lui Pantani nu ar fi putut fi luată decât dacă era diluată în apă".

Mai multe articole despre:
ciclist ciclişti moarte ciclist