Mircea Diaconu: "Dacă Iohannis nu e al nostru, ci e al lui Merkel?
Europarlamentarul Mircea Diaconu merge pe teoria conspirației și lansează o teorie bizară care susține interesele taberei PSD-ALDE: președintele României "nu este al nostru", ci apără interese străine.
Mircea Diaconu susține că în spatele declarațiilor și acțiuni ale reprezentanților din Parlamentul European și Comisia Europeană privitoare la România se ascunde de fapt o strategie cu obiective clare.
Europarlamentarul român a declarat pentru DCNews că totul merge pe repede înainte, iar toată această critică venită din partea UE la adresa României trebuie citită cu totul altă cheie.
"Miercuri nu o să se întâmple nimic. S-a deschis povestea și ea se închide prin noiembrie printr-o posibilă rezoluție, nu îmi dau seama exact cine, dar din cadrul Comisiei LIBE și care va intra în votul plenului la Strasbourg prin noiembrie. De regulă era chiar o dezbatere politică pe o temă dată, s-au mai întâmplat vreo două trei, dar acum e ușor altfel. Parcă dau pe repede înainte, ceva de genul ăsta..Nu e o dezbatere, e o poziționare pe tema respectivă, atâta tot. E bifată și atât. E o bifare", a declarat Mircea Diaconu.
Diaconu susține că interesul ascuns al marilor jucători din UE este "să își ia banii înapoi".
"Eu încep să citesc chestia asta pe termen mai lung un pic. Și o spun de pe acum. Acum doi ani, când era guvernul Cioloș, am auzit o discuție între doi mari deputați de aici din Comisia de Buget și din discuția lor eu am înțeles ceva de genul 'ar trebui să facem bugete anuale și nu multianuale pentru că presiunea marilor state contributoare este să își ia banii înapoi', sau și frustrarea că ei dau bani mulți și restul îi mănâncă sau nici nu îi mănâncă măcar. Și atunci ei trebuie să își ia banii nefolosiți înapoi. Au spus chestia asta și Guvernul Cioloș a blocat practic tot mecanismul de fonduri europene românesc, l-a ținut pe loc, nu a dat drumul la chestiunea cu autoritățile de management și fără aia nu se putea face nimic și l-a blocat. Ăsta cred că era motivul pentru că domnul Cioloș venea direct din cabinetul lui Juncker, ori presiunile se făceau pe Juncker pentru chestia asta. Și ajungem în punctul ăsta, ca replică. În punctul ăsta, fără mare zgomot, s-a modificat regulamentul pentru fondurile structurale la Comisia de Buget și în regulamentul ăsta s-a stipulat clar că țările care au probleme cu statul de drept li se taie din fonduri. Și acum au nevoie de clienți pentru această schimbare de regulament. Au deja doi, mai trebuie unul, deci pe noi. Și trebuie câțiva clienți din ăștia ca statele mari să fie mulțumite că își primesc banii înapoi", a mai spus europarlamentarul.
Mircea Diaconu spune că omul care reprezintă efectiv România la Consiliul european este Iohannis și dă de înțeles că este posibil ca Iohannis "să nu fie al nostru, ci al lui Merkel":
"Suntem în campanie clară și e o masă de 27 de țări și la masa aia fiecare dintre cei mari are voturi (...) Ori ei pot pierde două dintre voturi pe Polonia și Ungaria, (...) În clipa asta, practic trebuie să mai rupi și de la socialișit că la masa aia România scrie social-democrație, să piardă și ăștia voturi, nu numai noi (n.r. PPE). Mă dezamăgește profund, mă jignește de nu-i adevărat că se folosesc și în modurile astea de noi și noi nu știm să le răspundem pe măsură, că asta mă supără. Pentru că toți spun că ne reprezentați acolo la Bruxelles, dar cine ne reprezintă cu adevărat este chiar președintele și care este la masa aia din Consiliu unde se hotărăsc marile și importantele chestii. Dacă ăla nu e al nostru și și ăla e a lui Merkel, bună dimineața", a conchis Diaconu.