Miracol! Medicii au rămas șocați când au văzut ce a făcut un copil în burta mamei
Un fetus şi-a salvat propria viaţă şi totodată pe cea a mamei sale care suferise o ruptură uterină, poziţionându-se în uter într-o astfel de poziţie încât a fost evitată o hemoragie cu potenţial letal, a anunţat joi spitalul din Lille din nordul Franţei care a descris cazul ca fiind unul ''excepţional''.
Pacienta, însărcinată în opt luni şi jumătate, s-a prezentat la spital acuzând ''dureri severe'', a declarat pentru AFP Charles Garabedian, ginecolog obstetrician, care a raportat alături de colegii săi cazul clinic într-un articol din ''European journal of obstetrics, gynecology and reproductive biology'', scrie Agerpres.
''Toate analizele sale erau normale: examenul clinic, ecografia copilului, înregistrarea bătăilor inimii bebeluşului'', a afirmat medicul adăugând că pacienta suferise anterior o cezariană.
''Aşa că am efectuat o ecografie şi, astfel, s-a pus diagnosticul de ruptură uterină'', care poate antrena o hemoragie şi moarte intrauterină a fătului'', a afirmat Garabedian.
Însă ''ceea ce este extraordinar este faptul că bebeluşul şi-a lipit spatele de zona rupturii'', fapt ce a permis ''colmatarea breşei şi evitarea unei hemoragii şi exteriorizarea cordonului'', a continuat medicul care nu a dezvăluit data la care a avut loc actul medical, pentru a proteja anonimatul pacientei.
''Imediat a fost efectuată o cezariană de urgenţă'', iar copilul şi mama nu au suferit nicio complicaţie după naştere, a precizat el, potrivit sursei citate.