MENIU

Ministrul Mediului recunoaște că amenzile nu rezolvă tot, dacă nu există centre de colectare a deșeurilor din construcții

Deșeuri mari depozitate necorespunzător

Românii vor avea la dispoziţie locuri special amenajate pentru depozitarea deşeurilor din construcţii sau demolări, care vor fi amenajate în fiecare localitate cu bani din Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), a declarat, marţi, ministrul Mediului, Tanczos Barna.

La o conferință online pe teme de mediu și industria construcțiilor, Ministrul Mediului a recunoscut că domeniul deșeurilor generate de acest sector nu este reglementat suficient de clar, n-are logistică și nici capacitatea de reciclare, de reintroducere în circuitul economic.

În acest context, Tanczos Barna a a afirmat că este de înțeles de ce oamenii lasă aceste deşeuri la marginea oraşelor sau a drumurilor, iar amenzile aplicate fără crearea de alternative sunt de prisos.

"Degeaba dăm amenzi în fiecare zi, amenda nu rezolvă această problemă. Atât persoanele fizice, cât şi agenţii economici au nevoie de alternative la ce se întâmplă acum, adică să nu mai depozitele ilegal deşeurile din construcţii, ci să existe o infrastructură naţională pentru colectarea acestor deşeuri”, a afirmat oficialul guvernamental, citat de Agerpres.

Administratorii acestor platforme vor fi obligaţi să dispună şi de capacităţi de reciclare.

Ministrul a precizat că în PNRR există o linie specială de finanţare pentru aceste platforme de depozitare.