Ministrul Mediului: „Ne lipsesc procedurile de intervenție rapidă în problema atacurilor urșilor”
Tanczos Barna, a declarat că propune o intervenţie graduală în cazul urşilor care vin în localităţi şi în preajma acestora, şi spune că în România în prezent lipseşte o procedură de intervenţie rapidă.
„Am prezentat două lucruri astăzi. Am aici o notă de informare pe care am pregătit-o împreună cu domnul ministru Bode privind intervenţiile din ultimii cinci ani, numărul de apeluri în ultimii cinci ani, evoluţia populaţiei în funcţie de estimările care sunt la nivelul asociaţiilor de vânătoare şi numărul de cazuri de atac de urs, valoarea pagubelor şi valoarea despăgubirilor. În acelaşi timp le-am prezentat colegilor din coaliţie situaţia comparativă sau analiza comparativă cu celelalte state membre UE care gestionează populaţii mai mari sau mai mici de urşi şi modalitatea de intervenţie imediată în fiecare ţară. Am constatat că în fiecare ţară unde există populaţie mai mare sau mai mică de urs brun există şi o procedură de intervenţie rapidă. Acest lucru în România lipseşte. Din acest motiv este nevoie de o legislaţie care să reglementeze modul în care intervenim în cazul în care vorbim de forţă majoră, de situaţie critică. Propunem din partea Ministerului Mediului o intervenţie graduală”, a declarat ministrul Barna.
El a explicat propunerile Ministerului Mediului.
„În cazurile în care vorbim de o localitate unde nu se repetă aceste atacuri, o localitate unde poate pentru prima, a doua oară apare un atac de urs, soluţia este alungarea acestor exemplare. Acolo unde se repetă şi sunt multe situaţii de atac sau multe pagube generate, încadrarea riscului în funcţie de situaţie să se facă de această echipă mixtă Jandarmerie, vânătoare eventual şi autoritatea publică locală şi să se intervină gradual prin tranchilizare şi relocare în cazul în care se poate face acest lucru şi există locaţii unde să existe acceptul gestionarului fondului cinegetic pentru relocare sau în cazurile critice, unde atacul este agresiv, unde pericolul este iminent, unde imediat trebuie să se intervină pentru a proteja gospodăria omului sau viaţa omului, să se poată interveni şi prin împuşcare, extragerea acelui exemplar de urs", a spus Tanczos Barna.
El a arătat că echipele de intervenţie vor decidă modul în care trebuie să intervină în cazul urşilor.
„Echipa de intervenţie este formată din jandarm şi vânător. Vânătorul va avea la dispoziţie arma de tranchilizare şi arma letală şi echipa de la faţa locului decide dacă se poate interveni prin tranchilizare, adică ursul este suficient de aproape de echipa de intervenţie ca tranchilizarea să fie eficientă, pentru că nu se poate face tranchilizarea de la sute de metri, de la zeci de metri. Armele de tranchilizare se pot folosi undeva la 50 de metri maxim şi doar în cazurile acelea se poate asigura că în urma intervenţiei nu se poate genera un pericol şi mai mare. Trebuie să lăsăm echipele de intervenţie să decidă. Nu poate să decidă nici ministrul la câte sute de metri de animal sau de om se poate interveni. Nu pot eu decide de la Bucureşti cât de periculoasă este situaţia unui cetăţean în Sinaia sau în Azuga", a afirmat ministrul.
El a vorbit şi despre cazul stricăciunilor care ar fi fost făcute de urşi într-un cimitir din Atid.
"Şi în acele situaţii trebuie să se intervină dacă se poate prin tranchilizare şi relocare, dacă acel exemplar se întoarce şi nu poate fi alungat şi nu se poate găsi altă soluţie, trebuie să se intervină prin eliminare", a declarat Tanczos Barna.
Ministrul a explicat că propunerile privind intervenţiile vizează localităţile şi zonele apropiate, şi nu intervenţii în habitatul natural al urşilor.
"Vorbim de intervenţie pentru protejarea vieţii oamenilor în localităţi", a mai adăugat Tanczos Barna.
Ministrul Mediului a declarat, în urmă cu o săptămână, că propunerea legislativă privind intervenţia imediată în cazul urşilor care vin în zonele locuite va fi discutată în coaliţia de guvernare şi a punctat că obligaţia ministerului este să apere cetăţenii. Acesta a arătat că oamenii din judeţele unde se înregistrează atacuri ale urşilor sunt "sub teroare", iar fenomenul devine din ce în ce mai periculos.
Tanczos a vorbit şi de faptul că numărul urşilor a crescut constant, după 2016, cu 7-8 procente în fiecare an.
Conform oficialului, pe baza datelor din luna iunie, sunt înregistrate chiar şi 30-40 de alerte pe zi la 112 din cauza atacurilor urşilor.
"Aproape că nu trece zi fără să auzim de victime omeneşti. Problema a luat amploare, iar ministerul trebuie să elaboreze cadrul legal pentru intervenţii imediate. Din fericire, sunt din ce în ce mai mulţi cei care conştientizează gravitatea situaţiei, atât la nivel parlamentar, cât şi la nivelul Guvernului. În următoarele zile vom continua discuţiile pe acest subiect", a afirmat Tanczos Barna, în 22 iunie.