MENIU

Ministrul Finanțelor, sfat pentru români: Amânarea ratelor nu este neapărat cea mai bună soluţie

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a afirmat vineri, la finalul ședinței de guvern  că amânarea ratelor bancare nu este "neapărat" cea mai bună soluție, mai ales în perspectiva majorării ratelor. Câciu a sugerat că mai bună ar fi o renegociere cu băncile, chiar dacă și acestea au ca rezultat plata unor sume mai mari, pe ansamblu.

Întrebat ce pot face românii care au problemele tot mai mari cu plata ratelor pentu credite, ca urmare a creșterii ROBOR sau IRCC, Adrian Câciu a afirmat că nu există decât 2 variante, niciuna pe deplin favorabilă: fie să negocieze cu băncile, fie să-și amâne ratele cu până la 9 luni, prin mecanismul pus la punct chiar de guvern. 

Câciu a precizat însă că oamenii n-ar trebui să-și facă iluzii legate de scăderea datoriei către bănci, fiind vorba doar de o amânare pe care o vor plăti, apoi, mai scump

"Dincolo de faptul că şi statul a venit cu o măsură privind un moratoriu de amânare a ratelor, care nu este neapărat cea mai bună soluţie în contextul creşterii ratelor, dar este o soluţie, din perspectiva gradului de îndatorare, discuţiile noastre sunt cu Banca Naţională a României, pentru că acea normă este dată de de BNR", a afirmat Câciu.

STABILIZAREA DOBÂNZILOR, NU MAI DEVREME DE UN AN 

Ministrul Finanțelor a afirmat că guvernul încearcă să "inverseze trendul de evoluție a dobânzilor", dar că acest lucru "nu se va întâmpla peste noapte", va dura cel puţin anul acesta şi poate şi un pic din anul viitor şi, atunci, oamenii trebuie să se ducă să caute acele soluţii pe care băncile le pun la dispoziţie. Noi am discutat cu băncile. Sunt soluţii de refinanţare, soluţii de trecere pe dobândă fixă, măcar pentru a bloca o creştere ulterioară a ratei, soluţiile de restructurare, soluţii de trecere de la indicator de ROBOR la IRCC", a menţionat Adrian Câciu.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a ajuns vineri la 7,09% pe an, înregistrând în 15 zile o creștere de 2 ori mai rapidă decât de-a lungul întregii luni iunie.

Mai multe articole despre:
amanarea ratelor adrian caciu rate cod fiscal