MENIU

Oficial de la Moscova: ”Ne întoarcem la RĂZBOIUL RECE cu SUA!”

Ministerul de Externe rus şi-a exprimat duminică regretul faţă de decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, de a anula acordul ce a pus bazele unui proces de normalizare a relaţiilor dintre Cuba şi SUA, Moscova subliniind că sprijinul ei faţă de Cuba va fi în continuare 'de neclintit', relatează agenţiile AFP şi EFE.

În opinia Rusiei, decizia lui Trump de a opri procesul normalizării relaţiilor americano-cubaneze, până când guvernul de la Havana va face progrese în privinţa democraţiei, echivalează cu o revenire la abordarea ce a caracterizat timp de decenii aceste relaţii.

'Noua politică faţă de Cuba, anunţată de preşedintele SUA, Donald Trump, ne aduce înapoi la retorica aproape uitată a Războiului Rece', se arată într-un comunicat difuzat de MAE rus.

'Când precedenta Administraţie de la Washington (condusă de Barack Obama) a adoptat schimbări substanţiale în politica ei faţă de Cuba, am crezut, şi nu fără fundament, că era nu atât o manifestare de bunăvoinţă, ci şi o ilustrare a eşecului politicii de dictat şi sancţiuni', mai notează MAE rus, menţionând în continuare că 'stilul dispreţuitor prin care este tratată Cuba nu are viitor'.

'Ne reafirmăm solidaritatea de neclintit faţă de Cuba', semnalează mai departe comunicatul, adăugând că Rusia se pronunţă pentru 'dialog, cooperare, crearea de punţi şi comunicare fără dictate şi încercări de ingerinţă în afacerile interne ale statelor suverane'.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat vineri anularea cu efect imediat a acordului încheiat între Washington şi Havana la sfârşitul lui 2014, denunţând de la Miami caracterul "brutal" al regimul castrist, care "nu îi ajută pe cubanezi şi îmbogăţeşte regimul".

Mai multe articole despre:
Rusia Războiul Rece ministru de Externe