Ministerul Sănătății anunță noi priorități. Când va fi lansat Programul Național pentru Arși
Mihaela Tănase, consiliera ministrului Sănătății, Achim Irimescu, a anunțat că reprezentanții instituției au ca priorități dezvoltarea de programe noi destinate marilor arși și altor patologii majore, în contextul în care bugetul alocat Ministerului Sănătății, în anul 2016, este cu 16% mai mare față de anul precedent. Totodată, anul viitor va fi lansat Programul Național pentru Arși.
"O prioritate în anul 2016 o constituie consolidarea pachetului de acțiuni prioritate prin introducerea unor programe noi, destinate marilor arși și altor patologii majore. De asemenea, se urmărește dezvoltarea sistemului de urgențe intraspitalicești pentru creșterea calității serviciilor de îngrijire a marilor urgențe în perioada critică și post-critică", a declarat Mihaela Tănase.
Potrivit acesteia, anul viitor va fi lansat Programul Național pentru Arși, cu o pondere de aproximativ 10% din totalul alocărilor pentru programe naționale, program care va fi dublat de un acord cu Banca Mondială, prin care se vor constitui patru centre de arși — la Iași, Târgu Mureș, Timișoara, București.
Totodată, consilierul ministrului Sănătății a precizat că va fi introdus un subprogram nou în cadrul Programului Național de Oncologie — Oncologie pediatrică.
"Programul va fi finanțat din FNUASS și va beneficia de o alocare preliminară de aproximativ 2% din totalul bugetului de programe derulat de CNAS. În cadrul programelor naționale existente, vom urmări dezvoltarea programelor destinate mamei și copilului, printr-o prioritizare în 2016 a asistenței medicale dedicate nou-născutului prematur. Se are în vedere modernizarea secțiilor de terapie intensivă neonatală, prin alocarea a minim 3% din bugetul de programe. De asemenea, avem în vedere înființarea unui program de prevenție în medicină dentară la copii", a mai afirmat Tănase.