MENIU

Mii de familii din Pitești, în PERICOL să fie DEBRANȘATE, în plină iarnă: Oamenii riscă să fie EXECUTAȚI SILIT

Calorifer

Situație critică pentru mii de locuitori din Pitești. Aproximativ 3.200 de locuințe vor fi debranșate de la apă caldă și căldură din cauza restanțelor. Mai exact, 16% din totalul consumatorilor din municipiu au restanțe și vor fi executați silit. 

Compania de termoficare trage un semnal de alarmă în cazul a 3200 de clienți (asociații de proprietari, societăți) care nu și-au achitat facturile pentru energie termică, încălzire și apă caldă, fapt ce ar putea duce la oprirea furnizării energiei termice către aceștia.

Dacă acest scenariu se va adeveri, atunci exisată, de asemenea, posibilitatea ca bugetul orașului să suporte majorările pentru întârzieri la plată către frunizorul de gaze, scrie presa locală.

De altfel, potrivit aceleiași surse, compania de termoficare a demarat deja punerea în executare silită a facturilor care depășesc termenul scadent 15-45 de zile de la data emiterii.

Situația nu este deloc simplă sau ușoară, și asta deoarece fiecare dintre cei 3200 de clienți care au intrat în executare vor fi obligați la plata sumei de pe facturile restante la care se adaugă 131,40 lei titlu executoriu pentru fiecare factură, plus taxe judiciare și cheltuieli de executare silită, scrie Top de Argeș.

Pentru ca totuși să nu se ajungă într-o asemenea situație compania solicită "achitarea de urgență" a sumelor restante în perioada imediat următoare.