Un nutriționist cunoscut dezvăluie adevărul despre ronțăielile dulci și cele sărate
Nutriționistul Mihaela Bilic a comentat într-o postare pe o rețea de socializare cât de repede ne putem îngrășa din cauza ronțăielilor pe care le consumăm la tot pasul.
"Când vine vorba de o gustare de obicei apelăm la un produs ambalat care, fie e ușor de ținut în geantă sau în sertarul de la birou, fie se găsește la orice chioșc sau automat dintr-o clădire. Important e să știm că deși pachețelele/punguțele sunt mici, rareori conțin o singură porție. Pentru a fi mai ușor de apreciat care e porția corectă, luați în calcul că în nutriție noțiunea de gustare înseamnă un aport de aproximativ 150 calorii. Și mai luați în calcul că toate ronțăielile, fie că sunt dulci sau sărate, au în medie 450 calorii. Concluzia: o gustare corectă înseamnă maxim 35 grame! Iar când vine vorba de ciocolată, chips-uri și oleaginoase gen alune sau migdale, pentru că au în medie 550 calorii, porția scade la 25 grame
Ca să fie mai ușor de apreciat, am făcut din nou o ședință foto.
- gustare dulce- pentru 150 cal aveți de ales între: 2,5 biscuiți digestivi, 2 bucăți Eugenia, 1 baton de cereale, 8 prune uscate, 3,5 napolitane, 5 pătrățele de ciocolată, 1/2 baton de slăbit(!!!!) sau 1 croissant cu ciocolată
- gustare sărată- aceleași 150 cal pot proveni din: 20 boabe de fistic, 30 alune, 30 sticks-uri, 7 bucăți bake rolls, 10 covrigei, 4 covrigi de Buzău, o ceașcă de chips-uri.
Nu vă lăsați amăgiți de aceste produse, de obicei cel mai mic ambalaj conține minim 2 porții și depășește ca aport caloric o farfurie de mâncare. Asta ca să nu ne mirăm că ne-am îngrășat din...gustare.", a scris Mihaela Bilic.