Microbuz cu călători, impact nimicitor cu un autotren, în jud. Teleorman: 5 morți și 3 răniți. Planul ROȘU, activat
Cinci persoane și-au pierdut viața, luni dimineața, într-un groaznic accident care a avut loc în județul Teleorman, pe raza localității Drăgănești Vlașca. Inițial, autoritățile au anunțat doar 3 decese, însă, ulterior, alte două persoane aflate în stare gravă au decedat.
Azi-noapte, la ora 01.52, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, salvatorii teleormăneni au fost alertați de producerea unui grav accident rutier pe raza localității Drăgănești Vlașca, între un microbuz în care se aflau opt persoane și un autotren ce transporta produse electrocasnice.
Coliziunea s-a produs între o autoutilitară care tracta o platformă, autoutilitară în care se aflau opt persoane, și un autotren.
În urma impactului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte trei au suferit vătămări. Toate se aflau la momentul accidentului în autoutilitară.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând faptul că, la momentul producerii accidentului, niciunul nu se afla sub influența alcoolului.
Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și mecanismului producerii evenimentului rutier.