MENIU

Metoda prin care românii pot fi păcăliţi în piaţă când cumpără legume şi fructe. Mare atenţie!

Iată care sunt cele mai frecvente metode prin care sunt păcăliţi românii care merg în piaţă după fructe şi legume româneşti. Ministerul Agriculturii anunţă controale drastice în pieţele din toată ţara întrucât sunt mulţi cei care îi păcălesc pe cumpărători şi le vând legume şi fructe din import cu eticheta de produse româneşti.

O practică veche, pe care autorităţile nu au reuşit până acum să o elimine, iar cumpărătorii se protejează cum pot.

Ultimul control făcut în Piaţa Obor din Capitală a demonstrat încă o dată cât de vicleni sunt unii comercianţi. Pe etichete scriu doar preţul, nu şi ţara de provenienţă a legumelor si fructelor. Vând pe aceleaşi mese, la grămadă, produse de import şi produse autohtone, aşa că nimeni nu mai ştie ce cumpără, scrie Gândul.

Iar mulţi nu au atestate în regulă. La fel se întâmplă şi în alte pieţe. Amenzile i-au convins doar pe unii comercianţi să respecte legea.

Controale vor fi făcute nu doar în pieţele agro-alimentare, ci şi în cele engros. Şi vizează etichetarea corectă, cu indicarea provenienţei fructelor şi legumelor, legalitatea atestatelor şi delimitarea clară a spaţiilor pentru comercianţi şi producător, aşa cum cere legea.

Mai multe articole despre:
piaţă legume controale fructe