MENIU

Metoda prin care poţi verifica imediat care aluniţe reprezintă un risc de cancer de piele

Din fericire, melanomul este uşor de tratat dacă detectat destul de devreme, şi anumite forme de aluniţe de pe corp sunt unul dintre indicatoarele bune că trebuie să consultaţi cât mai repede un medic dermatolog. 

Verifică-ţi sistemul ABCDEs de aluniţe de pe corpul tău

A reprezintă asimetrie. Dacă o jumătate de aluniţă arată foarte diferit de cealaltă jumătate, e un semn că aluniţă ar putea fi canceroasă.

B reprezintă neregularităţi ale marginilor aluniţei.Neregularităţile, marginile slab definite, sau cele neclare poate fi un semn de melanom, scrie Bzi.ro.

C este simbolul pentru culoare. Alunitele de o culoare foarte întunecată, spre negru sau cele multicolore pot reprezenta un risc ridicat, şi trebuie verificate la un medicat neapărat.

D reprezintă diametrul. Alunitele mari cu diametrul mai mare decât al unui creion sunt de remarcat, deşi sunt cazuri când melanomul poate fi şi mai mic.

E este pentru evoluţia, sau schimbarea. O aluniţă care care îşi schimbă mărimea, formă sau culoarea trebuie de urgenţă verificată printr-un control specializat.

Dacă nu sunteţi sigur nici după acest test dacă o aluniţă reprezintă un factor de risc sau nu, ar trebui să consultaţi un dermatolog pentru o verificate avizată. Un dermatolog va fi în măsură să te analizeze şi să-ţi spună dacă alunitele tale reprezintă un semn de îngrijorare şi să stabilească exact un diagnostic.

Totuşi, există anumite lucruri pe care le puteţi face singuri până să ajungeţi la un medic. Academia Americană de Dermatologie recomandă să ne efectuăm lunar o auto-examinare, şi să observăm cu atenţie evoluţia aluniţelor pe care le avem deja pe corp dar şi să remarcăm dacă apar aluniţe noi.

Mai multe articole despre:
cancer piele alunita melnom