METEO. Temperaturile scad dramatic. Când începe iarna. Prognoza pe 3 zile
Vremea se răceşte săptămâna viitoare, anunţă ANM, precizând că temperaturile se vor încadra între 13 şi 21 de grade. Joi va fi cea mai rece zi din săptămână cu temperaturi între 3 şi 13 grade Celsius, însă de vineri valorile vor creşte uşor.
“În următoarele zile aşteptăm anumite modificări ale vremii mai ales prin prisma faptului că se răceşte la mijlocul săptămânii şi vom avea temperaturi spre cele normale sau uşor mai scăzute. De miercuri se răceşte vremea, apar şi ploile care vor cuprinde toată ţara, nu vor fi importante calitativ. Miercuri şi joi vântul va sufla tare în cea mai mare parte a ţării. În zona montană vor fi precipitaţii mixte, la început, iar predominant sub formă de ninsoare, dar nu vor fi cantităţi mari”, a declarat Meda Andrei, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Săptămâna viitoare, temperaturile vor fi cuprinse între 13 şi 21 de grade, joi fiind cea mai friguroasă zi.
“Începutul săptămânii ne aduce modificări mari în valorile termice. Luni şi marţi vom avea temperaturi maxime cuprinse între 13 şi 21 de grade. Cele mai ridicate valori se vor înregistra în Sudul ţării. Noaptea vom avea între 3 şi 10 grade, cu valori mai scăzute în Estul Transilvaniei. Miercuri şi joi temperaturile se vor încadra între 8 şi 14 grade, joi fiind cele mai scăzute. Apoi de vineri vremea se ameliorează uşor, cresc temperaturile, iar precipitaţiile vor fi mai puţine”, a mai spus meteorologul.
Luni
Vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit pentru această dată, cu maxime cuprinse între 12 și 19 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi pe arii relativ restrânse in vest si nord-vest iar la începutul zilei si în sud-vest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în regiunile sud-estice și doar cu totul izolat în rest. În zonele joase, dimineața, vor fi condiții de ceață.
Marţi
Valorile termice diurne vor fi în general în jurul mediilor climatologice specifice perioadei, exceptând regiunile sudice și sud-estice unde vor fi putin mai mari decât în mod obișnuit. Cerul va fi variabil spre parțial noros și doar pe arii restrânse, în zonamontană, vor fi ploi slabe, trecătoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 11-12 grade in estul Transilvaniei si in nordul Moldovei și 21 de grade la Giurgiu.
În capitală, vremea va fi mai caldă decât în mod normal. 5-7 grade dimineata si 19-20 de grade la amiaza. Cerul, variabil, se va înnora începând cu orele serii. Vântul va sufla moderat, cu intensificări catre seară.
Miercuri
Vremea se va răci față de marţi, mai accentuat în Transilvania. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 8 și 19 grade, cu valori mai scăzute în depresiunea din estul Transilvaniei spre 6 grade. Vântul va avea intensificări susținute în toată țara, cu viteze ce vor atinge 55...70 km/h și local 75...85 km/h. Vor fi ploi temporare pe arii relativ extinse. În zona de munte, în special la peste 1500 de metri, vântul va sufla tare și vor fi precipitații predominant sub formă de lapoviță și ninsoare, iar cantitățile de apă pot fi mai însemnate.
În Bucureşti, vremea va intra într-un proces de răcire. 9 grade dimineaţa şi 16-18 grade la amiaza. Cerul va fi temporar noros și este posibil ca trecător să plouă slab. Vântul se va intensifica, cu rafale ce vor atinge 55...60 km/h, apoi va slăbi către seară în intensitate.