MENIU

Merișoarele, leacul-miracol pentru ulcer și boli de rinichi. Care este tratamentul

Dacă doriţi să daţi un şut unor afecţiuni dureroase precum litiaza renală, începutul de ulcer sau reumatismul, acum este cea mai bună perioadă.

Au apărut fructele de merişor, pe care îl cunoaşteţi şi sub denumirile de afin roşu, coacăz de munte, smirdar, saschiu, brebenoc, cununiţă sau pervincă. Este frate cu afinul clasic, cu care împarte adesea spaţiul în zone montane, uneori chiar şi la umbră, în arealuri unde creşte molid.

Dacă mergeţi că culegeţi în această perioadă ciuperci, nu ocoliţi tufişurile în care vedeţi presărate grupuri de bumbişori roşii! Veţi descoperi în muşchi şi gălbiori, dar şi fructele cu cei mai mulţi antioxidanţi! Adică merişoarele.

 

Conţinutul generos de acizi, proteine, săruri minerale, uleiuri şi vitamina A, complexul B, C şi E fac din afinul roşu o barieră împotriva a două bacterii cu impact enorm asupra organismului: helicobacter pylori, cea care favorizează ulcerul gastric, şi streptococcus mutans, prietena cariilor dentare.

Biblioteca Congresului american conţine studii ample despre beneficiile afinului şi revendică originea acestui arbust pe teritoriul Statelor Unite. Atât cel roşu cât şi cel negru sunt consideraţi a avea valoare potențială în tratamentul sau prevenirea afecțiunilor asociate cu inflamatiile, dislipidemiile, hiperglicemia sau creșterea stresului oxidativ, dar şi a bolilor cardiovasculare.

Totodată previne cancerul, diabetul, precum și demența și alte boli legate de varsta. Există, de asemenea, rapoarte despre activitatea antimicrobiană a afinului. Industria farmaceutică ar fi fost mult mai săracă dacă această minune de munte n-ar fi fost descoperită şi pusă în valoare. De altfel, face parte din clasa de plante "Vaccinum", ceea ce este relevant pentru proprietăţile sale.

Găsiţi în magazinele specializate piepteni pentru recoltarea afinelor, prin urmare faceţi-vă timp în lunile septembrie şi octombrie pentru câteva plimbări prin pădure! O cură de două săptămâni de suc de merişoare va aduce nivelul colesterolului în limitele normale, va curăţa sângele de toxine, va calma înmulţirea celulelor canceroase şi vă va face inima fericită.

Afinul roşu reduce şi depozitele de grăsime, iar datorită calciului, previne osteoporoza. Iar dacă vă spunem că este un antioxidant de 20 de ori mai puternic decât citricele, aveţi suficiente argumente pentru a ne crede pe cuvânt artunci când spunem "iubiţi cu voce tare natura, ne face bine"!

Mai multe articole despre:
Alexandra Pacuraru fresh refresh