MENIU

Medicii nemulțumiți de programul de lucru din spitale

Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) solicită Guvernului și Parlamentului să aducă în legalitate programul de lucru al medicilor din spitale.

"În Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru medicii din spitale devine obligatoriu programul normal de lucru de 48 de ore pe săptămână. Această prevedere contravine prevederilor din Codul Muncii și încalcă orice normă de lucru în cazul oricărui salariat din România. Obligativitatea unui program de 48 de ore pe săptămână nu face altceva decât să crească nemulțumirile medicilor care și așa continuă să se confrunte cu multe lipsuri în activitatea medicală de zi cu zi. De asemenea, discriminarea ar putea adânci și mai mult deficitul de personal calificat din unitățile sanitare publice. CMMB cere respectarea drepturilor membrilor săi și consideră că gărzile trebuie să fie plătite ca și până acum", se arată într-un comunicat de presă al Colegiului Medicilor din Municipiul București.