MENIU

,,Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor'' intră în cinematografe pe 24 noiembrie

Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, în regia lui Emanuel Pârvu va rula din 24 noiembrie în cinematografele din București și din țară.

Scenariul scris de Emanuel Pârvu spune povestea lui Doru, un tăietor de lemne rămas văduv de o săptămână. Doru știe că va trebui să o ducă înapoi la orfelinat pe Meda, fetița pe care au avut-o timp de opt ani în asistență maternală. Ca să o păstreze pe Meda acasă și să poată depune el dosarul pentru asistență maternală, Doru trebuie să facă rost de bani. Însă într-o localitate izolată, unde doar mersul la tăiat de lemne și vânzarea vacilor pot aduce bani legal, Doru este forțat să accepte, după ce a încercat tot ce este omenește posibil, să participe la o acțiune de braconaj.

Din distribuție fac parte actorii Șerban Pavlu, Ana Radu, Adrian Titieni, Florin Zamfirescu, Vlad Corbeanu, Radu Zetu, Costel Cașcaval, Dan Aștilean, Mihai Dinvale, Rodica Negrea, Lucian Ifrim, Codin Maticiuc, Ioana Abur, Lucian Ghimiși, Gabriel Radu. Imaginea este semnată de Silviu Stavilă (Marfa și banii, Niki Ardelean, colonel în rezervă, Carmen).

Filmul a fost prezentat în premieră mondială în cadrul Competiției Oficiale a Festivalului de Film de la Sarajevo 2017, unde a obținut Premiul pentru Regie și Premiul pentru Cel mai bun actor- Șerban Pavlu. 

Lansarea filmului în cinema va fi însoțită de o campanie socială ce își propune să ofere publicului mai multe informații despre asistența maternală și despre adopție. 

Mai multe articole despre:
null