Statele Unite, măsură extremă împotriva Iranului
Preşedintele Donald Trump a dispus miercuri o înăsprire substanţială a sancţiunilor împotriva Iranului, după atacul cu drone din Arabia Saudită. Washingtonul acuză Teheranul că este responsabil pentru aceste atacuri, deşi Iranul a negat orice implicare. În plus, președintele iranian, Hassan Rohani, ar putea să nu mai ajungă la Adunarea Generală a ONU, în lipsa vizei americane.
Preşedintele Donald Trump a dispus miercuri o înăsprire substanţială a sancţiunilor împotriva Iranului, după atacul cu drone efectuat sâmbătă asupra unor instalaţii petroliere în Arabia Saudită, pentru care Washingtonul acuză Teheranul, deşi Iranul a negat orice implicare, transmite AFP, citat de agerpres.ro.
„Tocmai i-am ordonat secretarului Trezoreriei să înăsprească substanţial sancţiunile împotriva statului iranian'', a anunţat preşedintele SUA, miercuri, pe Twitter.
Noile sancțiuni se adaugă celor deja impuse de Washington împotriva Iranului după ce, în mai 2018, Trump a retras SUA din acordul privind dosarul nuclear iranian. Despre acord, liderul de la Casa Albă avertiza atunci că nu este suficient pentru a împiedica Iranul să obţină bomba atomică.
După atacurile din Arbia Saudită din 14 septembrie, Trump a afirmat categoric că, din punctul de vedere al SUA, principalul suspect este Iranul şi că SUA sunt pregătite să riposteze, dispunând de mai multe „opţiuni'' în acest sens.
În plus, pe lângă aceste noi sancțiuni, SUA blochează accesul Iranului la Adunarea Generală a ONU care se va deschide la 24 septembrie, la New York.
Delegaţia iraniană, care urma să plece vineri la New York pentru a pregăti venirea lui președintelui Iranului, Hassan Rohani, este blocată din cauză că membrii acesteia nu au primit încă viză.
Statele Unite, care găzduiesc sediul ONU, au - în principiu - obligaţia de a acorda viză rapid statelor care o cer, pentru a le permite liderilor acestora să asiste la reuniunile ONU.
Delegația iraniană care urma să organizeze venirea lui Rohani la New York este condusă de şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif.
Numele lui Zarif este pe lista sa neagră cu persoane care sunt vizate de sancţiuni financiare americane din 31 iulie. Numele acestuia a fost adăugat de Washington în cadrul politicii sale a „presiunii maxime” asupra Iranului.
Guvernul american anunţa atunci că vrea să împiedice şi voiajele în străinătate ale lui Zarif, însă nu să-l împiedice să participe la activităţile ONU la New York.
Washingtonul şi Iranul şi-au întrerupt relaţiile diplomatice în 1980, în timpul crizei ostaticilor reţinuţi la Ambasada Statelor Unite la Teheran.