MENIU

Mai multe mașini au rămas înzăpezite pe un drum din România

Mașini înzăpezite

Două mașini au rămas înzăpezite pe drumurile montane din Satu Mare. Au intervenit salvamontiștii și mașinile au fost scoase din nămeți.

Serviciul Public Județean Salvamont Satu Mare a intervenit la două solicitări venite din partea cetățenilor care au sunat la 112 după ce au rămas înzăpeziți, transmite Realitatea de Satu Mare.

Duminică, la 17.21, a fost primită solicitarea din partea dispecerului ISU Satu Mare, de a interveni în zona Vrăticel, la km 9, pentru întrajutorarea unei familii al cărei vehicul rămase blocat pe drumul înzăpezit.

Salvamontiștilor de serviciu aflați la Luna Șes le-ar fi luat cel puțin 50 de minute să ajungă la locul solicitat și astfel s-a recurs la soluția cea mai rapidă, trimiterea până la sosirea patrulei de serviciu a aspirantului Cicio Vasile, un off-road-er cunoscut al Negreștiului, care a ajuns în 19 minute și astfel, înaintea lăsării întunericului, pasagerii și vehiculul au fost coborâte în siguranță.

Salvamont Satu Mare informează turiștii și pe cei care vor să urce la munte să nu se aventureze pe drumurile forestiere, deoarece acestea, pe văile adânci sau în zonele nordice încă mai sunt acoperite cu un strat gros de zăpadă, iar manevrele de întoarcere duc de obicei la blocarea autovehiculului.

Noi surprize uriașe în Liga Campionilor

Teodorovici:"Alocațiile vor crește în funcție de decizia CCR pe buget"

Mai multe articole despre:
zăpadă mașini înzăpezite