Mascații au descins la traficanții de droguri din Arad. 34 de persoane, duse la audieri
Șaisprezece percheziţii domiciliare au avut loc în judeţul Arad, în cadrul unei acţiuni de destructurare a unei grupări infracţionale specializate în traficul de droguri de risc şi de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe psihoactive. În urma acestor activități, 34 de persoane au fost conduse la audieri, anunță DIICOT.
"La data de 04.04.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Arad efectuează un număr de 16 percheziții domiciliare, pe raza județului Arad în cadrul unei acțiuni care vizează destructurarea unei grupări infracţionale specializate traficul de droguri de risc și de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, fără drept", informează DIICOT, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, în fapt s-a reţinut că, în perioada ianuarie – aprilie 2023, pe raza județului Arad, a activat o grupare specializată în procurarea, deținerea în vederea comercializării, ambalarea și vânzarea, fără drept, de droguri de risc și de mare risc, precum și substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive către consumatori de pe raza acestui județ, activitate în urma căreia au fost obținute venituri.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 34 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul S.C.C.O. Arad, B.C.C.O. Timișoara și Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală și Direcția Operațiuni Speciale.