MENIU

Martin Schulz se retrage de la șefia social-democraților germani

Martin Schulz a anunţat miercuri seara că va demisiona în curând de la preşedinţia Partidului Social Democrat (SPD) din Germania, informează AFP. Despre demisia sa vorbiseră deja în cursul zilei surse din partid, citate de DPA

Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, intenţionează să ocupe funcţia de ministru de externe în viitorul guvern german de coaliţie, care se va forma după acordul la care au ajuns miercuri social-democraţii şi conservatorii, conduşi de cancelarul Angela Merkel.

Liderul SPD, în vârstă de 62 de ani, a apreciat că nu este în măsură să asigure procesul de înnoire a partidului. Acest rol îi va reveni, potrivit surselor DPA, şefei grupului social-democrat din Bundestag (camera inferioară a parlamentului german), Andrea Nahles.

Mai multe articole despre:
Martin Schulz