MENIU

Marcel Ciolacu anunță deciziile luate la Trilaterala România-Bulgaria-Grecia: Am agreat un plan de acțiune comun

Marcel Ciolacu

 Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că în cadrul discuţiilor purtate în cadrul Trilateralei România-Bulgaria-Grecia cele trei state au agreat implementarea unui plan de acţiune comun pentru a avea evoluţii semnificative în cooperarea trilaterală în domenii precum transporturi, energie, comerţ sau securitate.

 

"Am participat astăzi, la Varna, la Trilaterala România-Bulgaria-Grecia prin care am relansat dialogul dintre ţările noastre în jurul unor proiecte concrete de interconectare în transporturi, energie, comerţ sau securitate. În prezenţa reprezentanţilor Comisiei Europene, a prim-ministrului grec, Kyriakos Mitsotakis, şi cel al Bulgariei, Nikolai Denkov, am reiterat ambiţia României de a deveni rapid stat membru al spaţiului Schengen şi de a deveni un actor economic influent în regiune. Cu această ocazie, toate cele trei state am agreat să implementăm un plan de acţiune comun pentru a avea evoluţii semnificative în cooperarea trilaterală", a afirmat Marcel Ciolacu, luni, într-o postare pe Facebook.

Premierul a adăugat că România poate, în parteneriat cu Bulgaria şi Grecia, să aibă o influenţă mai mare în Uniunea Europeană, promovând rolul său central în reconstrucţia Ucrainei şi dorinţa de a vedea Republica Moldova şi statele din Balcanii de Vest cât mai rapid în Uniunea Europeană.

La finalul reuniunii trilaterale, cei trei premierii şi oficialii Comisiei Europene prezenţi la eveniment vor susţine o conferinţă de presă.

Mai multe articole despre:
Marcel Ciolacu trilaterala