MENIU

Marcel Ciolacu, anunț major după plafonarea plăților cash: Comisioanele bancare NU vor crește, nici pentru populație, nici pentru firme

Premierul Marcel Ciolacu, anunț despre creșterea comisioanelor bancare în România

Acord între Guvern și băncile din România pentru a NU crește comisioanele bancare nici pentru populație, nici pentru firme. Anunțul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu după întâlnirea cu reprezentanții băncilor din România și ai Băncii Centrale.


Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că s-a ajuns la un acord cu aceştia, astfel încât comisioanele bancare să nu crească în România nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice.

Acordul a fost convenit în urma discuțiilor de luni cu reprezentanţii membrilor Consiliului Executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, cu reprezentanţii celor mai importante bănci din România şi cu cei ai Băncii Naţionale Române (BNR). 

„Comisioanele bancare NU vor crește în România nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice. Acesta este acordul la care am ajuns astăzi cu Asociația Română a Băncilor și cu reprezentanții celor mai importante bănci din România, dar și cu cei ai BNR. 

Mă bucur că argumentele aduse au fost pe deplin înțelese și le mulțumesc pentru deschiderea la dialog. 

Dialogul este calea prin care putem găsi cele mai bune soluții atât pentru oameni, cât și pentru economie”, a anunțat Marcel Ciolacu.

„România nu are o problemă economică. (...) Pentru a asigura sustenabilitatea economică avem nevoie însă de combaterea evaziunii, reducerea cheltuielilor bugetare şi creşterea performanţei în administraţia publică. Ne-am asumat cu fermitate aceste obiective şi le vom atinge prin aplicarea pachetului de măsuri economice”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu și reprezentanții Asociației Române a Băncilor au convenit ca, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice, comisioanele bancare să nu fie majorate

Punerea în aplicare a măsurilor guvernamentale pentru combaterea evaziunii și menținerea comisioanelor bancare la nivelul actual au fost principalele teme discutate la întâlnirea între premierul Marcel Ciolacu și reprezentanții Asociației Române a Băncilor.

Șeful Executivului și reprezentanții Asociației Române a Băncilor au convenit ca, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice, comisioanele bancare să nu fie majorate.

”România nu are o problemă economică. Avem resurse naturale și forță de muncă bine calificată, investiții străine în creștere și un nivel ridicat al investițiilor publice. Pentru a asigura sustenabilitatea economică avem nevoie însă de combaterea evaziunii, reducerea cheltuielilor bugetare și creșterea performanței în administrația publică. Ne-am asumat cu fermitate aceste obiective și le vom atinge prin aplicarea pachetului de măsuri economice”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Reprezentanții Guvernului și cei ai Asociației Române a Băncilor au stabilit un mecanism permanent de consultare, la care să participe și Banca Națională a  României.

Din partea Guvernului, la întâlnire au mai participat vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, potrivit comunicatului de presă transmis de Guvern.

 

Înaintea întâlnirii, o bancă din România s-a răzgândit în privința majorării comisioanelor. Este vorba de Banca Transilvania, care a anunțat că amână majorarea de comisioane la operațiunile cu numerar, măsură pe care o planificase inițial începând cu data de 1 ianuarie 2024, și susține că nu există legătură între decizia de majorare de comisioane și măsurile fiscale decise de Guvern. 

Și preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a confirmat soluția plafonării cash-ului.

„Cash-ul are două dezavantaje, facilitează evaziunea, fiind mai greu de urmărit tranzacţiile cash, şi este scump pentru societate, motiv pentru care în toată lumea operaţiunile în cash sunt în scădere”, a afirmat, luni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Marcel Ciolacu a vorbit, anterior, despre legea cash-ului, proiect care a provocat controverse în spațiul public. Premierul a anunțat că măsurile privind limitarea plăţilor cash sunt analizate în continuare în aşa fel încât lumea să nu fie afectată. Șeful Guvernului a mai explicat că măsurile de limitare a plăților cash nu reprezintă o decizie politică și că au fost luate după propuneri ale unei echipe tehnice de la ANAF împotriva  evaziunii fiscale.