MENIU

Mama șoferului drogat scapă de controlul judiciar. Miruna Pascu a primit o decizie favorabilă din partea Tribunalului București

Mama lui Vlad Pascu a fentat legea. Miruna Pascu a scăpat de măsura controlului judiciar, în urma deciziei luată de magistrați.

Miruna Pascu scapă de măsura controlului judiciar

Miruna Pascu, mama tânărului drogat care a provocat accidentul mortal de la 2 Mai, a scăpat de măsura controlului judiciar. Decizia luată de Tribunalul București nu este una definitivă în cazul femeii.

Potrivit informațiilor lansate de procurorii DIICOT, investigațiile au arătat că Miruna Pascu ar fi încercat să influențeze martori și să obțină declarații mincinoase într-o cauză legată de deținerea și consumul de droguri, arată spynews.ro.

Decizia instanței a fost luată marți, 4 iunie 2024, în urma unor proceduri legale riguroase. 

Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare, atât de către inculpată, cât și de către procuror, potrivit unui site de știri.

„În baza dispozițiilor art. 348 raportat la art. 207 alin. (4) şi (7) din Codul de procedură penală, constată legalitatea măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă prin încheierea pronunțată la data de 29.11.2023, în dosarul nr. 25573/3/2023/a1.5 de către Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală, faţă de inculpata Pascu Miruna (date), trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de influenţarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din Codul penal (fapta din data de 07.09.2023) şi ameninţare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din Codul penal (fapta din data de 31.08.2023), cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. În baza dispoziţiilor art. 242 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 202 din Codul de procedură penală, dispune revocarea măsurii controlului judiciar, dispusă faţă de inculpata Pascu Miruna, prin încheierea pronunţată la data de 29.11.2023, în dosarul nr. 25573/3/2023/a1.5 de către Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală, măsură ce va deveni executorie la data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, potrivit minutei instanţei.

Decizia luată de Tribunalul București în cazul Mirunei Pascu

Această veste favorabilă adusă familiei Pascu a venit în urma unei evaluări a legalității măsurii preventive a controlului judiciar, impusă inițial în dosarul Mirunei Pascu.

„Copie de pe prezenta încheiere se va comunica inculpatei, D.G.P.M.B, unităţii de poliţie în circumscripţia căreia locuieşte inculpata, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române și Direcţiei Generale de Paşapoarte Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare, pentru inculpată şi pentru procuror. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatei şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 04.06.2024.”, conform minutei instanţei.