Maia Sandu, primită la Palatul Cotroceni. Întâlnire cu președintele Klaus Iohannis și cancelarul Olaf Scholz
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită luni la Palatul Cotroceni. Aceasta a fost întâmpinat de președintele Klaus Iohannis și de cancelarul Olaf Scholz cu care va discuta despre situația din Republica Moldova.
Reuniunea trilaterală pe care o va găzdui Președintele României are ca obiectiv consolidarea sprijinului în toate domeniile pentru asigurarea rezilienței, a stabilității și a securității Republicii Moldova și pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova, transmite Administrația Prezidențială.
„Discuțiile vor transmite un mesaj clar privind continuarea sprijinului ferm și neabătut din partea partenerilor Chișinăului, în special în condițiile în care Republica Moldova este supusă unor presiuni hibride sistematice, inclusiv unor tentative de subminare a ordinii constituționale.
În cadrul întrevederii va fi discutat, totodată, sprijinul pentru avansarea integrării europene a Republicii Moldova, singura opțiune capabilă să asigure un viitor democratic, prosper și stabil pentru cetățenii săi”, se arată în comunicat.