MENIU

MAE, precizări despre românii BLOCAȚI în Fâșia Gaza. Radu Filip: Nu am primit vreo solicitare care să vizeze cetățeni răniți, dispăruți sau decedați

MAE

4 români au murit până acum în Israel, câteva zeci au fost aduși sâmbătă în țară, dar, în continuare, sunt prinși în mijlocul războiului foarte mulți conaționali care se tem pentru viața lor și a familiilor lor. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Radu Filip, a prezentat, duminică, la Realitatea PLU, situația la zi a românilor blocați atât în Fâșia Gaza, cât și a celor din Israel, precum și ce măsuri de ultimă oră iau autoritățile de la București pentru ca aceștia să ajungă în siguranță în țară.

"Din Israel, in Romania, au revenit 58 de cetateni romani, prin intermediul unei curse puse la dispozitie de o companie privata.

De la inceputul incidentelor din Israel au revenit in Romania, gratie celor 28 de curse operate de Tarom si de alte companii private, 2220 de cteateni romani. In continuare colegii mei, echipa consulara mobila din cadrul ambasadei Romaniei la Tel Aviv, precum si la oficul de reprezentare al Romaniei la Ramallah, consulatul general al Romaniei la Haifa, raman in Israel. Ei vor continua sa ofere asistenta consulara si sprijin in vederea revenirii  in tara pentru cetatenii care ne solicita acest lucru", a declarat Radu Filip, intr-o interventie telefonica la Realitatea PLUS. 

Potrivit purttorului de cuvant al MAE, in prezent, in atentia MAE sunt, in Fasia Gaza 350 de cetateni romani. Dintre acestia, aproximativ 200 - spune el - au solicitat sprijin in vederea evacuarii. 

"Colegii mei de la Oficiul de reprezentare de la Ramallah sunt in legatura permanenta, in timp real cu acestia (...) iar cand situatia de securitate va permite evacuarea lor in conditii de siguranta, o vom face. Pana acum nu au fost posibile evacuari din Fasia Gaza nici pentru noi, nici pentru cetatenii altor state. De aceea ne coordonam, purtam discuitii cu statele care au cetateni acolo, cu organizatii internationale, pentru a gasi o fereastra de oportunitate in vederea extragerii si evacuarii cetatenilor din acea zona", a artata reprezentantul MAE. 

 

 

Mai multe articole despre:
mae romani evacuati israel fasia gaza radu filip