MENIU

MAE anunță încă o evacuare din Niger, unde e haos după lovitura de stat: în total, 5 cetățeni români au plecat în ultima săptămână

Evacări anunțate de MAE din Niger Foto: Profi Media

Ministerul Afacerilor Externe revine cu un anunț despre cetățenii români care se mai aflau în Niger, unde e haos după lovitura de stat de la sfârșitul lunii iulie.

 

Ultimul român aflat în Niger a fost evacuat, anunță Ministerul Afacerilor Externe. La o săptămână de la lovitura de stat din Niger, este un adevărat haos, politic, social și economic. Marile orașe au rămas fără curent electric după ce Nigeria a întrerupt aprovizionarea cu energie electrică de marți, în baza sancţiunilor decise de către vecinii vest-africani ai Nigerului. Asta după ce pe 27 iulie, Niger a ajuns sub controlul militarilor, după ce armata a anunţat prin comandantul său că se alătură militarilor pucişti care l-au înlăturat de la putere pe preşedintele Mohamed Bazoum printr-o lovitură de stat. Fostul președinte nigerian, generalul Abdulsalami Abubakar, a sosit în această săptămână la Niamey pentru negocieri cu puciştii conduşi de generalul Abdourahamane Tchiani, care după lovitura de stat s-a proclamat preşedinte al Nigerului.

MAE a revenit vineri cu un nou anunț despre evacuarea celui de-al cincilea cetățean român, la o zi după ce anunțase evacuarea tuturor românilor. 

În continuarea precizărilor de presă din data de 2 august a.c., pe tema evacuării cetățenilor români din Republica Niger, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, urmare demersurilor întreprinse de Ambasada României la Alger și Consulatul General al României la Madrid, un alt cetățean român a fost evacuat din Republica Niger cu un zbor organizat de către autoritățile spaniole, cu destinația Madrid.

MAE informează că, de la debutul crizei politico-militare din Republica Niger, au fost evacuați un număr de cinci cetățeni români, nemaiexistând, la acest moment, alte solicitări de asistență consulară.

MAE folosește acest prilej pentru a adresa mulțumiri autorităților spaniole pentru sprijinul oferit în vederea evacuării în siguranță a cetățeanului român.

De asemenea, pentru evitarea unor situații deosebite în care s-ar putea afla cetățenii români, MAE reamintește că pentru Republica Niger a fost emis un avertisment de călătorie “Există factori confirmaţi de risc – evitaţi călătoriile!” (https://www.mae.ro/travel-alerts/2912). În acest context, MAE recomandă ferm tuturor cetățenilor români care se află pe teritoriul Republicii Niger să se adreseze Ambasadei României la Alger şi să comunice coordonatele proprii, pentru a putea fi contactaţi în caz de necesitate.

MAE precizeză că Ambasada României la Alger urmărește cu atenție evoluția situației de securitate din Republica Niger, menține legătura cu reprezentanții celorlalte state membre UE, fiind pregătită să acorde asistența și protecția consulară necesară, conform competențelor.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Alger: +213 23 48 55 85, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români au la dispoziție și numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice la Alger: +213 79 2016940.

MAE a anunțat joi că trei cetățeni români aflați pe teritoriul Republicii Niger (aflați în evidențele Ambasadei României la Alger) au fost preluați de unul din zborurile de evacuare organizate de către autoritățile franceze, cu destinația Paris. Anterior, MAE a anunțat că un alt cetăţean român a fost preluat din Niger cu unul dintre zborurile de evacuare organizate de către autorităţile franceze şi a ajuns în siguranţă la Paris.