MENIU

Ludovic Orban, ales preşedinte Forţa Dreptei: „Astăzi România este într-un mare pericol”

Ludovic Orban, ales preşedinte Forţa Dreptei: „Astăzi România este într-un mare pericol”

Ludovic Orban a fost ales, sâmbătă, preşedintele Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii.

Orban a obţinut 1.203 voturi favorabile, conform unui comunicat al Forţei Dreptei.

Vicepreşedinţi ai partidului au fost aleşi: Violeta Alexandru, Marius Arcăleanu, Bogdan Bola, Claudiu Chira, Ştefan Csordas, Ionel Dancă, Traian Dobrinescu, Cătălin Dumitraşcu, Mihai Farcaş, Bogdan Glăvan, Horia Grigorescu, Ion Groza, Herea Gabriel, George Ionescu, Antoaneta Ioniţă, Alexandru Kocsis, Adrian Miuţescu, Vasile Nagy, Adrian Oros, Gabriel Plăiaşu, Petrişor Potec, Ionel Puşcaş, Daniel Rusu, Constantin Şovăială, Ion Ştefan şi Antonel Tănase.

"Astăzi România este într-un mare pericol. La putere se află două partide care s-au obişnuit să ocupe instituţiile statului, să ocupe administraţia, să ocupe companiile de stat, să dirijeze toate contractele profitabile către clientela economică, două partide care fac un rău imens României, pentru că vor să ţină România prizonieră", a afirmat Orban.

El a mai spus că "cele două partide stat şi-au dat mâna şi au inventat o opoziţie tocmai ca să le justifice actul profund imoral de a amesteca liberalismul cu socialismul", menţionând că singura alternativă viabilă la actualul mod de conducere al României care este Forţa Dreptei şi Alianţa Dreapta Unită.

"Noi avem idei clare şi (..) trebuie făcute reforme profunde pe care trebuie să ni le asumăm şi am să vi le spun în ordinea importanţei. Din punctul meu de vedere, prima şi cea mai importantă reformă în România este reforma serviciilor secrete, care înseamnă punerea sub control civil, al societăţii civile a zecilor de mii de securişti care (...) vor să influenţeze decizia politică în partide, vor să influenţeze decizia judecătorească în parchete şi în instanţe, vor să influenţeze deciziile administraţiei în orice instituţie publică din ţara asta, vor să facă afaceri şi să îi omoare pe ăia care le fac concurenţă, oamenii de afaceri care le fac concurenţă, vor să controleze societatea românească, aşa cum au făcut o şi pe vremea lui Ceauşescu", a mai spus Orban.

Mai multe articole despre:
orban forta dreptei