MENIU

Liviu Dragnea, o nouă încercare de a ieși din închisoare - Mișcarea făcută de fostul șef al PSD în instanță

Liviu Dragnea

Liviu Dragnea încearcă pe toate căile să obțină eliberarea din închisoare. Pe 19 mai are un nou termen în instanță prin care a contestat decizia magistraților de la Judecătoria Sectorului 5. Ei au respins recent cererea lui Dragnea de liberare condiționată. Într-un alt proces cu penitenciarul, a reclamat că nu a fost tratat medical în detenție și că rana pe care o avea i s-a reinfectat.

Liviu Dragnea va afla pe 19 mai dacă va fi eliberat condiționat. Tribunaluil București este cel care va lua o decizie în acest sens, după ce Judecătoria Sectorului 5 a respins, la finalul lunii aprilie, cererea de liberare condiţionată ca fiind neîntemeiată. Decizia instanței va fi definitivă.

Liviu Dragnea a cerut să fie eliberat condiționat pe 27 aprilie, însă, chiar dacă fostul șef al social democraților a avut undă verde din partea penitenciarului, instanța nu a fost de acord cu eliberarea condiționată, motivând că nu există dovezi temeinice de îndreptare.

În motivarea hotărârii de respingere a cererii de liberare condiționată a lui Liviu Dragnea, judecătorul a arătat că acesta nu s-a implicat suficient în activitățile educaționale și că nu a obținut suficiente credite.

Referitor la comportamentul de la locul de detenție, judecătorul reține insuficiența recompenselor obținute de către petent, împrejurare care ar denota dezinteresul pentru un comportament exemplar în penitenciar.

„De altfel, analizând recompensele acordate petentului pentru comportamentul avut pe parcursul executării pedepsei, instanţa reţine faptul că acesta a primit doar 8 recompense, dintre care ultima a fost acordată în data de 19.02.2021, iar penultima în data de 14.05.2020, ceea ce atestă faptul că petentul nu fost interesat în mod constant în dovedirea unui comportament exemplar pe întreaga perioadă executată, deşi reuşise să obţină 3 recompense pe parcursul anului 2019 (în lunile august, octombrie şi decembrie) şi alte 4 recompense în anul 2020 (în lunile ianuarie, februarie, aprilie şi mai)”, arată motivarea.

Liviu Dragnea acuză Penitenciarul Rahova că ar fi pus la dosarul său declarații mincinoase. 

„Eu am suferit o intervenţie la spitalul penitenciar Rahova la spate, această zonă este foarte importantă. Pentru că operaţia a fost pe spate, eu nu am putut singur să-mi curăţ rana şi să-mi schimb bandajul. După intervenţie, medicul chirurg de la Rahova a trecut în fişa medicală şi a dispus ca medicii de la cabinetul medical din Rahova să cureţe rana din două în două zile. În a şasea zi, o zi de vineri după-amiază, s-a instituit carantina. 

Eram trei deţinuţi în cameră. La uşa noastră s-a prezentat un ofiţer care ne-a transmis că nu mai putem să ieşim din cameră, că nu mai avem voie să primim vizite. Timp de o săptămână, eu nu am avut acces la cabinetul medical, rana fiindu-mi pansată de colegii din cameră. Rana s-a reinfectat apoi, că nu am fost pansat corect şi vineri după ce am ieşit din carantină m-au dus din nou la spitalul Rahova şi m-au operat din nou pentru că rana recidivase.

Doamna avocat mi-a prezentat ieri dosarul şi am văzut acolo o declaraţie din partea penitenciarului în care scrie că eu am refuzat asistenţa medicală. Scrie în dosar, la fila 12, 21.03.2021, deţinutul a refuzat şi a zis că se tratează singur. Nimic mai fals, e o declaraţie mincinoasă dată de cei de la Rahova. E fals în declaraţii, nu ştiu cine anume de la Rahova a declarat asta, dar colegii mei de cameră sunt cei care m-au bandajat. Ăsta a fost unul din motivele pentru care am spus că rana a fost pe spate şi nu mă puteam bandaja singur”, a declarat Liviu Dragnea, în faţa judecătorilor.

Mai multe articole despre:
liviu dragnea judecata