Legile puterii | David Saranga, despre războiul Rusiei în Ucraina: „E important ca ambele părți să negocieze. Dar înainte, liderii vor lua deciziile”
Ambasadorul Israel în România - David Saranga a explicat rolul diplomației în rezolvarea situației din Ucraina, invitat special la Legile Puterii, cu Alexandra Păcuraru.
„Important este să știe lumea că comunitatea evreiască a trăit aici, pe pământ european, nu de ieri, de 1.700 de ani, şi mulți nu știu că societatea israeliană are acest ADN european și, din acest motiv, cred că este important ca lumea să știe despre prezența evreiască în Europa, lumea trebuie să știe că valorile despre care vorbim sunt valori comune.
Cred că valoarea cea mai importantă este viața umană și din acest motiv cred şi sunt de acord cu ce aţi spus că orice persoană care moare în război sau orice război duce la moarte și din acest motiv cred că comunitatea internațională trebuie să fie foarte fermă atunci când vorbim despre conflicte armate.
Eu nu cred că, în momentul de față, diplomația obișnuită poate să ajute, eu spun cu nefericire, fiindcă lucrurile, acum, între Ucraina și Rusia se conduc nu din partea diplomaților rușilor, se conduce din partea leadership-ului, din partea liderului, a Kremlinului, și, din acest motiv, eu cred că, în momentul de față, trebuie să continuăm și să vorbim, e important. Dar cred că înainte se înceapă o negociere adevărată, cred că liderii vor lua deciziile”, a afrmat David Saranga, ambasadorul Israel în România, joi seară, la Legile Puterii, legat de o posibilă rezolvare a crizei din Ucraina.
Despre parteneriatul dintre Israel și România în domeniul securității, David Saranga a subliniat că este „foarte strâns”.
„Noi de ani de zile lucrăm pentru acest parteneriat, colaborăm, servicii din Israel, servicii de securitate, armata și alte servicii au cu România este un parteneriate foarte strâns. Sunt companii din Israel care se ocupă de industria militară, prezente aici în România şi faptul că toată zona și toată situația geostrategică aici, în Europa, s-a schimbat, cred că avem aici foarte multe interese comune, prin care putem să luptăm împreună pentru securitatea noastră.
Fiindcă ce se întâmplă astăzi în Ucraina, ce se întâmplă astăzi în Orientul Mijlociu, ce se întâmplă astăzi în această zonă de Europa și de Marea Mediterană este ceva care ne unește, și amenințările pe care le vedem nu sunt amenințări mici, sunt amenințări foarte mari care numai prin această cooperare strânsă putem să combatem această situaţie”, a adăugat David Saranga.