MENIU

Klaus Iohannis: Cazul copilului mort după ce a căzut în fosa septică a școlii, este revoltător

Președintele României, Klaus Iohannis, consideră că tragedia recentă din județul Iași, în care un copil de 3 ani și-a pierdut viața după ce a căzut în fosa septică din curtea unei școli, este dureroasă și revoltătoare.

”Această dramă, care din nefericire nu este un caz singular, arată că, în continuare, în multe școli din România siguranța spațiului educațional nu este garantată și nici nu reprezintă o prioritate”, precizează șeful statului.

Conform acestuia, peste 4 milioane de români, copii și adulți, se află aproape 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, în instituțiile de învățământ preuniversitar.
”Toți trebuie să se simtă și să fie în siguranță în școlile lor, iar asigurarea unor spații adecvate nu poate fi doar un simplu deziderat, ci este o obligație a tuturor factorilor responsabili”, mai spune Klaus Iohannis

Președintele mai afirmă că a solicitat, încă din 2015, un plan pe trei ani pentru autorizarea tuturor școlilor. Un astfel de plan nu a fost elaborat nici până în prezent de autorități, care încearcă mai degrabă să se derobeze de această responsabilitate. Nicio planificare strategică nu poate fi realizată în absența unei situații exacte și actualizate cu privire la infrastructura școlară. Practica de ani de zile a instituțiilor publice de a raporta cifre diferite și inexacte trebuie să înceteze pentru că politicile educaționale și investițiile din sistem sunt eficiente doar dacă se bazează pe date complete și corecte.

”Președintele României reiterează mesajul pe care îl transmite de patru ani: este imperativ ca toate școlile să aibă avize sanitare, autorizații de funcționare și să fie sigure pentru toți cei care le trec pragul, iar Guvernul are obligația ca toate acestea să fie realizate în regim de urgență. Totodată, Președintele Klaus Iohannis solicită tuturor partidelor politice să își mobilizeze reprezentanții de la nivel local să facă toate demersurile ca problemele grave existente în unitățile de învățământ să fie rezolvate. Responsabilitatea acestui plan revine autorităților locale și centrale, în mod egal, și trebuie asumată ca atare. Situația în care se găsesc încă multe școli din țară este o rușine națională pentru România europeană a anului 2019”, potrivit președintelui Iohannis.

Un copil de trei ani a murit după ce a căzut într-o fosa septică, la școală

Oamenii legii au fost anunțați luni după-amiază cu privire la o descoperire macabră făcută de sătenii din Buda, comuna Brăiești, scrie realitateadeiasi.net.

Anchetatorii au precizat că sătenii au descoperit cadavrul unui copil într-o fosă septică din localitatea amintită.

“În cursul zilei de astăzi a fost făcută o sesizare la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 cu privire la faptul că un băiețel de 3 ani ar fi căzut în fosa septică din cadrul școlii din localitatea Brăiești, județul Iași. În cele din urmă a fost declarat decesul. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă”, au menționat luni reprezentanții Poliției ieșene.