Jurnalista sportivă Carmen Kayser, asul din mânecă al cotidianului Bild: "Ziua de muncă începe la 5"

 www.iClara.ro: La ce publicații ai lucrat până să pleci în Germania?

Carmen Kayser: Am început să lucrez în presă când eram studentă. Am debutat la Transilvania Sport, unde am lucrat alături de cei mai buni patru ziariști de sport din Transilvania, Ramona Mânzat, Călin Todorescu, Alin Fornade și Ionel Lespuc. Îi datorez enorm lui Călin Todorescu, care, din pacate, nu mai lucrează in presă. A urmat apoi perioada Transilvania Jurnal, un scurt periplu la ediția de Transilvania a Evenimentului Zilei, iar din vara lui 2003 și până pe 30 noiembrie 2004 am fost responsabil cu corespondenții al ediției de Transilvania de la ProSport. În vara lui 2004, am fost unul dintre reporterii ProSport la Olimpiada de la Atena. A fost cea mai mare realizare a carierei mele până în acel moment, îl numesc Everestrul meu, o experiență unică, pentru care trebuie să le mulțumesc lui Dorin Chioțea și lui Răzvan Cornețeanu, care au avut încredere maximă în potențialul meu.

Prin ce concurs de împrejurări ai hotărât să te muți în afara țării?

M-am îndrăgostit și m-am căsătorit un an mai târziu cu un german, și el ziarist sportiv, pe care l-am cunoscut la un meci de handbal al echipei feminine din Cluj. Am abandonat presa română în cel mai bun moment posibil, fară să am vreun loc de muncă asigurat în Germania. Am luat-o practic de la zero și am așteptat trei ani ca sa lucrez din nou în presă.

La început ți-a fost greu? Ai avut probleme cu mentalitatea nemților față de români? Există o astfel de mentalitate în Germania?

Mi-a fost enorm de greu, din cauză că îmi lipsea munca la ziar, tocmai de aceea în toamna lui 2006  am decis să părăsesc Germania și să mă intorc la Prosport. A fost cel mai greu moment din viața mea, a fost prima dată când mi-am văzut soțul plângând in hohote. Probabil că destinul a vrut să-mi trimită un semn și, exact în prima seară de la revenire, s-a luat curentul. Pe vremea lui Ceaușescu, chestia asta cu luatul curentului era foarte comună în orășelul in care am crescut, Ocna-Mureș. Detestam să-mi fac temele de casă la flacăra lămpii cu petrol, tocmai de aceea acel moment a fost ca o revelație. În ziua următoare, mi-am sunat soțul și i-am spus că vreau sa mă întorc acasă . S-a bucurat, însă m-a pedepsit, a trebuit să stau o luna în țară până a venit să mă ia cu mașina! Cât despre mentalitatea nemților față de români, nu, nu există așa ceva. Dacă îi respecți, vei fi la rândul tău respectat. In cazul în care vii aici cu aere de superioritate, cum fac mulți, plus ifose că ai terminat nu știu ce facultate si că ar trebui să fie o onoare pentru ei că te au, mai bine stai acasa. Neamțul vrea seriozitate, disciplină și liniste. Noi, românii, suntem gălăgiosi în mijloacele de transport in comun, urlăm efectiv în loc să vorbim când conversăm între noi sau la telefon. Vorbesc din propria-mi experiența, exact la fel m-am comportat și eu la început.

Știai limba germană înainte să pleci?

Am început s-o învăț abia in februarie 2004, la o lună după ce mi-am cunoscut viitorul soț. Destinul le-a potrivit pe toate, colega mea de apartament era studentă la secția de germana-engleza de la Facultatea de la Filologie. Când terminam munca la Prosport, învățam germana cu Adela. 

Cum ai ajuns să lucrezi la Bild?

În vara lui 2007, Bild făcea o retrospectivă a Campionatului Mondial din Germania și caută pe cineva care să știe cât mai multe limbi străine. Soțul meu lucra deja la Bild, însă mereu a evitat să-mi pună o pilă. Sistemul de pile, cunostințe și relații nu funcționează în Germania ca și în Romania. Într-un final, am primit o șansă să arăt ceea ce știu. Am debutat cu un interviu cu Fabio Grosso, italianul care marcase împotriva Germaniei în semifinala Campionatului Mondial din Germania 2006. Am mai scris despre Ronaldo și Zidane, am fost trimisă în Italia, unde Diego Maradona încerca să slăbească la o clinică de specialitate.

În ce constă munca ta la acest ziar? Ce departament acoperi?

Scriu despre tot ceea ce e special în fotbalul internațional, un coleg m-a numit asul din mânecă al departamentului sport. Mă trezesc în fiecare zi la 5 dimineața si caut în presa internațională teme pe care agențiile de presa nu le abordează sau nu le prezintă pe larg. Citesc ziarele de sport din Spania, Italia, Franța și Portugalia, paginile de sport din ziarele engleze, apoi trec la cele din America de Sud. La ora 9 oferta de subiecte trebuie să ajungă la șefi. La ora 13 există o ședintă de redactie, unde se decide ce teme intră in editia de print și cele care merg la editia online. Mă ocup însă și de jucătorii sudamericani din Bundesliga, i-am intervievat de multe ori și le urmăresc evoluțiile la echipele lor naționale.

Care este diferența între un tabloid german și unul românesc? Dar între personalitățile publice de acolo și cele de aici?

Nu am lucrat vreodată la un tabloid românesc, așa că nu-mi permit să fac o astfel de comparatie. In plus, Bild nu e un tabloid clasic, l-aș numi un ziar pentru toate categoriile sociale din Germania și principala sursă de informare a poporului german. Circulă chiar o gluma vizavi de Bild: nimeni nu recunoaște că-l citește, dar toata lumea știe pe de rost continuțul ziarului dintr-o anumită zi. In plus, Bild are 25 de ediții locale si o ediție specială pentru străinătate, este cel mai vândut ziar din Europa. 

Când ai venit ultima oară în țară? Cât de des vii acasă?

N-am mai fost din 2006 și nici nu știu când o să revin. Nu mă uit inapoi cu furie, cum cânta Oasis, e clar însă că nu m-aș întoarce ca să rămân. M-am adaptat perfect în Germania, în urmă cu 8 ani n-aș fi crezut că o să ajung vreodată să spun asta. Țara mea adoptivă, între timp am dobândit cetățenia germană, mi-a oferit ceea ce țara in care m-am născut nu mi-ar fi putut asigura vreodată: un viitor. Spre supărarea unora, mă identific extrem de puțin cu ceea ce este România la ora actuală. Observ pe Facebook foarte multă răutate, prostie și invidie. 

Ții legătura cu foștii colegi din presa românească?

Da, majoritatea îmi sunt amici pe facebook și mai vorbim din când în când pe messenger. Sper din tot sufletul sa prindă vremuri mai bune.

Cum a fost comentată în Germania tragedia de la Colectiv?

Doar la nivel de știre, spre imensa nemulțumire a unora din țară, care doreau ca poarta Brandenburg să străluceasca în culorile României, așa cum s-a intâmplat după atacurile teroriste la Paris, când a fost "colorată" în culorile Franței. Le-am povestit unor amici germani și m-au întrebat dacă acele persoane știu să facă diferența între un accident nefericit și un atac terorist.

Dar problema numărului mare de emigranți? Te simți amenințată de ei?

Niciodată, dar absolut niciodată! Si eu sunt o emigrantă, chiar daca nu mi-am părăsit țara din cauza unor criminali. Ar fi culmea ipocriziei să mă apuc să-i înjur pe sirieni în rețelele de socializare, asa cum fac mulți români si o fac extrem de prost și în necunostință de cauză. In plus, Berlinul e un oraș cosmpolit, din cei 3, 5 milioane de locuitori, 1 milion nu sunt de origine germană. Ș-apoi, eu cumpăr produse lactate și mezeluri de la italieni și greci, ardei și chefir de la turci si ruși, mă duc să-mi fac manichiura la vietnamezi, iar cosmeticiana mea e rusoaică. Ador această diversitate! 

În afară de cariera în presă, te-ai gândit să deschizi și o afacere?

M-am gândit să-mi fac un blog de modă, dar îmi lipsesc momentan timpul și mijloacele necesare. Si parcă nici nu vreau să fiu dependenta de like-urile unora și altora ca să mă simt bine îmbracată.

Cum îți petreci timpul liber?

Când ești ziarist sportiv ai foarte puțin timp liber la dispoziție, ești mereu în alertă. Am o singură zi liberă pe săptamană, e ziua de vineri, când îmi cultiv unele dintre pasiuni: vizita obligatorie la cinematograf și puțin shopping. În plus, sunt atât de îndrăgostita de Berlin, încât după 7 ani de locuit aici, ador să fac fotografii și am emotii de fiecare dată când văd ceea ce a mai rămas Zidul Berlinului. Port mereu ipad-ul la mine, mi s-a intâmplat să fiu sunată să traduc una-alta, am și abandonat sala de cinema de câteva ori. O fac cu cea mai mare plăcere posibilă.