MENIU

Jandarmeriță din Iași, bătută crunt de o adolescentă de 17 ani! Angajatul MAI venise să calmeze un grup de tineri gălăgioși

Jandarmeria Română - imagine cu notă sugestivă

Caz incredibil la Iași! O adolescentă în vârstă de 17 ani a fost arestată pentru 30 de zile după ce a bătut cu pumnii şi picioarele o jandarmeriţă venită să calmeze spiritele în urma unei sesizări privind tulburarea liniștii publice. Fata este acum cercetată pentru ultraj şi alte violenţe.

Incidentul s-a petrecut pe 10 octombrie, atunci când un echipaj de jandarmi a fost chemat într-un cartier din municipiul Iaşi din cauza unor tineri agitaţi care perturbau liniştea, relatează Ziare.com.

O adolescentă i-a adresat jigniri şi insulte unei membre a echipajului, fapt pentru care a fost condusă de aceasta la autospecială, fără a fi încătuşată, și asta deoarece fata ar fi spus că este însărcinantă.

Adolescenta a devenit însă violentă și a lovit-o cu putere cu pumnul şi picioarele în cap. Femeia a avut nevoie de aproape 2 săptămâni de îngrijire la spital.

„În timp ce se afla în zona Cicoarei din municipiul Iaşi, respectiv în intersecţia străzilor Prof. Narcis Măcinoi şi Sofia Nădejde, o minoră în vârstă de 17 ani ar fi lovit-o în zona feţei şi a pieptului pe persoana vătămată de gen feminin, subofiţer de jandarmerie în cadrul I.J.J Iaşi, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Cercetările au fost continuate de procurorul de caz, reţinându-se în esenţă, până la acest moment procesual, următoarele: La data de 10.10.2023, un echipaj de jandarmi din cadrul I.J.J Iaşi, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit pe strada Prof. Narcis Măcinoi din mun. Iaşi, întrucât mai multe persoane manifestau o stare de agitaţie, tulburând ordinea şi liniştea publică. În această împrejurare, inculpata minoră ar fi iniţiat un dialog cu organele de ordine, solicitând în glumă să fie dusă acasă de organele de jandarmerie. Faţă de refuzul celor din urmă, întrucât nu exista o stare de pericol care să justifice acest demers, inculpata minoră ar fi început să adreseze insulte şi cuvinte jignitoare respectivului echipaj, moment în care aceştia au iniţiat procedura legitimării.

Întrucât inculpata minoră a continuat să manifeste o stare de agitaţie şi un limbaj insultător la adresa organelor de ordine, jandarmii au condus-o la autospeciala tip dubă fără a o încătuşa, întrucât minora a susţinut că era însărcinată. În momentul introducerii în autospecială şi în timp ce persoana vătămată jandarm a încercat să intre la rândul său în autovehicul, inculpata minoră i-ar fi aplicat o lovitură cu pumnul şi alta de picior în zona feţei, cauzându-i persoanei vătămate leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată printr-un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale. În baza referatului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, la data de 14.10.2023, Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Iaşi a dispus arestarea preventivă a inculpatei minore, pentru o durată de 30 de zile”, a transmis IPJ Iaşi.