MENIU

Investitorii care au cumparat acțiuni OMV amenință Guvernul cu plângere penală

Foto arhivă Inquam

Investitorii care au preluat drepturi de a cumpăra acțiuni OMV Petrom de la foștii salariați ai companiei au amenințat Guvernul cu plângere penală!

 

Una dintre companiile care a preluat de la peste 6 mii de foști salariați aceste drepturi este Petro Active Investments. Reprezentanții companiei spun că decizia Guvernului care prevede că statul, prin Ministerul Energiei, va vinde în total foștilor angajați mai puțin de 1% din capitalul societății, încalcă legislația de privatizare a Petrom. Potrivit celor de la Profit.ro, firma craioveană a încheiat cu foștii salariați contracte de asociere, prin care aceștia i-au cedat drepturile de a cumpăra acțiuni OMV Petrom de la stat la prețul de la privatizare, în schimbul a 50% din profitul viitor înregistrat din vânzarea acestor acțiuni.

Proiectul redactat vara trecută de Guvern prevede că Ministerul Energiei va vinde peste 382 de milioane de acțiuni OMV Petrom, adică 0,9% din capitalul companiei la data privatizării și aproximativ 0,65% din cel din 2022.

În lege se stipulează că salariații "au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare". Dar cei din Petro Active Investment declară că, de fapt, limita de 8% este doar nivelul maxim posibil și că intenția legislatorului este ca procentul efectiv ce va fi vândut să reiasă din cererea concretă de cumpărare de acțiuni din partea foștilor salariați ai Petrom.

"Am văzut și eu proiectul și am rămas extrem de surprins că cei de la Guvern nu și-au însușit cadrul legal în vigoare în ceea ce privește problematica vânzărilor de acțiuni Petrom către salariați. (...) Faptul că în proiectul de HG se stipulează vânzarea a mai puțin de 1% din capital înseamnă risc de abuz în serviciu. Cum au ajuns ei la 0,65%? Nu poți să limitezi printr-un HG drepturile angajaților Petrom. (...) Din păcate, cei de la SGG, care nu corespund unor cerințe minime de pregătire profesională, riscă să arunce în aer întregul Guvern în speța asta, pentru că noi n-o să stăm cu mâinile în sân. (...) Și vom ajunge în situația să facem o plângere penală.", a decalrat unul dintre administratorii firmei Craiovene, Silviu Balaci.

Proiectul mai prevedea că "Achiziționarea acțiunilor oferite în vânzare se realizează doar către persoanele îndreptățite, în mod individual", și că "Se interzice înstrăinarea acțiunilor achiziționate de către persoanele îndreptățite pentru o perioadă de 1 an. Cei îndreptățiți să cumpere sunt salariații Societății Naționale a Petrolului “Petrom” SA București cu contract individual de muncă în vigoare la data semnării contractului de privatizare, adică 23 iulie 2004.

Prin acest proiect, Guvernul se angaja să respecte, cu întârziere de peste 3 ani, decizia definitivă din mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Aceasta prevede ca Executivul să respecte legislația de privatizare a Petrom din 2003 și să le vândă celor care au fost salariați ai companiei în perioada octombrie 1997 – septembrie 2004 acțiuni la OMV Petrom la prețul la care a cumpărat atunci grupul austriac OMV, dar în limita totală a 8% din capitalul social.

SURSĂ: Profit.ro

Mai multe articole despre:
petrom omv 8% salariati petrom