Investiții pentru șeici. Ministrul Turismului vrea hoteluri de șapte stele pentru turiștii din Qatar
Radu Oprea este convins că, dacă România va face investiții masive în industria hotelieră, atunci veniturile din turism vor crește. Ministrul Turismului vrea ca țara noastră să atragă turiștii din Qatar prin construirea unor hoteluri mega luxoase, de 7 stele.
Radu Oprea a făcut aceste precizări într-o conferinţă de presă la finalul vizitei pe care o efectuează în Qatar, în delegaţia guvernamentală condusă de premierul Marcel Ciolacu. El a fost întrebat dacă pe zona de turism va exista o colaborare sau un memorandum pe viitor între România şi Qatar.
„Există potenţial foarte mare pe zona de turism. Dacă ne referim la turiştii români care vizitează Doha şi Qatar, veţi constata că am depăşit perioada pandemiei, astăzi sunt în jur de 7.400 pe primul semestru, au fost 12.000 anul trecut, în perioada pandemiei erau peste 16.000, deci din această perspectivă este o dinamică. Pentru că am intrat în Schengen-ul aerian şi naval sunt convins că va creşte numărul de turişti qatarezi în România, pentru a creşte acest turism avem nevoie de investiţii, de hoteluri cu un anumit standard, 7 stele, un standard foarte ridicat, aşa cum sunt obişnuiţi cei din zona Golfului să găsească”, a spus Oprea.
El a menţionat că a discutat cu potenţialii investitori în turism din Qatar, iar aceştia sunt decişi să vină foarte repede în România. „Avem un termen de o lună ferm pe care premierul l-a impus astăzi pentru comisia mixtă care trebuie să vină cu lista de proiecte. Domeniul este foarte variat. În discuţiile pe care le-am avut cu Asociaţia oamenilor de afaceri am plecat de la turism, la marile proiecte în toate domeniile de activitate unde sunt şi ceilalţi colegi, până la industrie, inclusiv industria farmaceutică. Sunt interese de a dezvolta astfel de colaborări în toate aceste domenii de activitate. Reprezentanţii industriei manufacturiere produc în Qatar, vor să exporte în România, i-am invitat să şi investească în România. Vom organiza această comisie mixtă foarte repede. Dorim să avem şi un forum economic cu posiblitatea ca reprezentanţii mediului de afaceri din România să fie împreună cu reprezentanţii mediului de afaceri din Qatar şi cred că este cea mai bună şi cea mai rapidă formulă, astfel încât să identificăm oportunităţi, de la investiţii în turism până la investiţii în industria farmaceutică, trecând prin toate domeniile de activitate la care vă puteţi gândi”, a încheiat Oprea.