MENIU

Investigație de amploare la Transelectrica privind o posibilă trucare a unor licitații

Suma obţinută din vânzarea celor 15% din acţiunile Transelectrica se ridică la circa 37,7 milioane de euro

Consiliul Concurenţei a declanșat o investigație privind o posibilă trucare a unor licitații publice organizate de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica S.A.” pentru atribuirea unor lucrări. 

Investigaţia a fost declanşată având la bază unele informaţii furnizate de Transelectrica SA, care a sesizat un posibil comportament anticoncurenţial al companiilor ELM Electromontaj Cluj S.A, Energobit S.A., Societatea pentru Servicii de Mentenanţă a Reţelei Electrice de Transport Smart S.A. şi Energotech S.A., în cadrul a două licitaţii având ca obiect „Retehnologizare a staţiei 400/110/20kV Domneşti” şi „Modernizare a staţiei electrice 220/110kV Râureni”.

Practic, în cadrul celor 2 licitații organizate de Transelectrica, ofertantul ce se clasase pe primul loc în urma derulării etapei de licitaţie electronică a fost descalificat pentru că nu a răspuns sau a răspuns incomplet la solicitarea autorităţii contractante, iar contractul a fost atribuit ofertantului clasat pe locul al doilea, la un preţ mai mare.

Pornind de la aspectele sesizate de autoritatea contractantă, analizăm toate licitaţiile de atribuire a lucrărilor respective, fiind posibilă o înţelegere pentru împărţirea contractelor. Este foarte important să depistăm şi să corectăm disfuncţionalităţile din domeniul achizițiilor publice, astfel încât, în final, să avem o cheltuire eficientă a fondurilor publice”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

În cadrul acestei investigații, în luna decembrie 2017, Autoritatea de Concurență a efectuat inspecții inopinate la sediul companiilor, iar documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza Consiliului Concurenţei, în cadrul procedurii specifice de investigaţie. Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă în cadrul programului de clemenţă pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Un comuniact oficial al Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA se spune că aceasta a sesizat, în septembrie 2016, Consiliul Concurenței.

Facem precizarea că CNTEE Transelectrica SA colaborează cu inspectorii Consiliului Concurenței, din poziția de companie care a sesizat această posibilă practică neconcurențială, punând la dispoziție orice documente sunt necesare derulării anchetei.

De asemenea, menționăm că toată documentația celor două licitații este publică în sistemul electronic de achiziții publice.

În prezent, în urma procedurilor de licitații finalizate, lucrările de retehnologizare a Stației Domnești sunt executate de Energobit SA (valoarea contractului este de 24.897.000 de euro), iar lucrările de retehnologizare a Stației Râureni sunt executate de SMART SA (valoarea contractului este de 16.856.207 lei). Cele două contracte sunt derulate în prezent fără niciun fel de probleme.

Mai multe articole despre:
null