MENIU

Intervenție ISTORICĂ a oamenilor de știință din SUA. Îndeamnă la votul pro-Biden, criticându-l pe Trump că ”neagă realitatea”

Donald Trump

Premieră pentru publicația ”Scientific American”, înființată în 1845! Comitetul editorial și-a exprimat, marți, sprijinul pentru candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, fost vicepreședinte, criticând atitudinea persiflatoare față de știință a actualului lider de la Casa Albă. Donald Trump ”a prejudiciat profund Statele Unite și pe cetățenii ei, deoarece respinge dovezile științifice”, le transmit semnatarii editorialului alegătorilor.

Într-un mesaj dur, publicația lunară precizează că nu a luat această decizie ”ușor”, însă acum, după 175 de ani de neutralitate în privința alegerilor prezidențiale, comitetul editorial se simte ”îndemnat” să o facă. 

Oamenii de știință comentează cu indignare mai multe reacții și declarații controversate ale liderului american referitoare la pandemia de Covid-19 și schimbările climatice.

”Cel mai devastator exemplu este răspunsul său necinstit și inept la pandemia Covid-19, care a luat viața a peste 190.000 de americani la jumătatea lunii septembrie.
În negarea realității, Trump a împiedicat pregătirile SUA pentru schimbările climatice, susținând în mod fals că nu există așa ceva și scoțând din acordurile internaționale menite să-i atenueze impactul”, au scris oamenii de știință.

Aceștia amintesc și că miliardarul republican "a atacat măsurile de protecție a mediului, specialiștii în Sănătate, precum și cercetătorii și agențiile științifice publice care ajută țara  să se pregătească pentru cele mai mari provocări ale sale”.

În acest context, comitetul editorial al revistei îndeamnă cetățenii să îl voteze pe Joe Biden, ”care oferă programe bazate pe dovezi concepute pentru a ne proteja sănătatea, economia și mediul. Acestea și altele din propunerile sale pot readuce țara pe calea către un viitor mai sigur, prosper și mai drept”, le transmit oamenii de știință cititorilor prestigioasei reviste. 

Printre altele, candidatul susținut de ”Scientific American” propune investiții de aproape 2.000 de miliarde de dolari în fonduri federale, în următorii zece ani, pentru mediu și energii curate, astfel încât să fie atinsă neutralitatea carbonului în 2050, amintește hotnews. Revista americană este citită de zece milioane de oameni din întreaga lume. 

Citește și ”Donald Trump șochează din nou. Ce rezolvare are pentru combaterea schimbărilor climatice”

Mai multe articole despre:
donald trump scientific american joe biden