MENIU

Inflația, cel mai mare nivel din ultimii patru ani

<p>Scumpiri 2018</p>

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna noiembrie la 3,23%, cel mai înalt nivel din august 2013, când a fost 3,67%, în condiţiile în care ouăle s-a scumpit cu 29,2% în noiembrie faţă de octombrie, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Prețurile de consum au continuat să crească în luna noiembrie a acestui an, rata anuală a inflației urcând la 3,23%, de la 2,6% în octombrie, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 3,88% și a celor nealimentare cu 4,12%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică publicate marți.

Față de luna octombrie a acestui an, prețurile au urcat cu 0,66%, în noiembrie, în condițiile în care mărfurile alimentare au fost mai scumpe cu 0,57%, cele nealimentare cu 0,86% iar serviciile cu 0,33%.

Banca Națională a României (BNR) a revizuit în creștere la 2,7% prognoza de inflație pentru finalul acestui an, de la 1,9% anterior.

Pentru finalul anului 2018, BNR estimează o rată a inflației de 3,2%, similar prognozei anterioare, iar pentru finalul celui de-al treilea semestru din 2019 se așteaptă la o rată a inflației de 3,1%.

Mai multe articole despre:
null