MENIU

Incident ȘOCANT: 7 mitropoliți ai Bisericii Ortodoxe din Grecia, atacați cu acid sulfuric de un preot

Atac cu acid asupra unor mitropoliți din Grecia

Șapte mitropoliți ai Bisericii Ortodoxe Grecești au ajuns la spital cu arsuri, miercuri, după ce au fost atacați cu vitriol (acid sulfuric) de un preot pe care îl audiau disciplinar. Incidentul a avut loc în Atena. 

Potrivit presei grecești, mitropoliții au suferit arsuri multiple, în special la față. Miercuri seară, trei erau încă spitalizați. 

Incidentul s-a produs în timp ce mitropoliții îl audiau pe preot în cadrul unor proceduri disciplinare. Din primele informații, acesta este acuzat de trafic de droguri și riscă să fie expulzat din Biserică.

Atacul a fost condamnat de președintele Katerina Sakellaropoulou. După incident, premierul Kyriakos Mitsotakis a vorbit cu episcopul Ieronymos II, arhiepiscopul Atenei, șeful Bisericii Grecești. Șeful guvernului și-a exprimat ”profunda sa tristețe” și a asigurat că statul va oferi ”toată asistența medicală posibilă pentru recuperarea rapidă a victimelor acestui atac”, potrivit hotnews.ro